3.4 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

O tânără botoşăneancă angajată a Comisiei Europene s-a întors acasă cu zeci de cutii de cadouri

Uniunea Europeană este un subiect la ordinea zilei, date fiind alegerile europarlamentare ce se apropie, dar şi frământările cauzate de Brexit sau de valul naţionalist ce ia amploare în multe ţări membre şi care se face auzit inclusiv în România.

Este imperios necesară, de aceea, apropierea UE de tinerele generaţii, cele ce vor trebui să continuie proiectul demarat în 1950. Acesta este motivul din care Colegiul Naţional „A.T.Laurian” a avut vineri, 10 mai, parte de o vizită specială, musafirul fiind chiar o fostă elevă.

Georgiana Ghiţun a absolvit în 2006 colegiul botoşănean şi lucrează acum în cadrul Comisiei Europene. Tânăra a sosit acasă şi a păşit pragul liceului pentru a discuta cu noile generaţii despre instituţiile Uniunii Europene, pentru a povesti care este rolul său în cadrul CE şi ce avantaje presupune o astfel de carieră.

Peste 200 de elevi ai Laurianului au participat la prezentarea ce a avut loc în Amfiteatru, iar atmosfera a fost una veselă şi competitivă în demonstrarea cunoştinelor legate de UE. Aceasta pentru că Georgiana a venit încărcată cu câteva zeci de cutii de cadouri promoţionale, oferind pentru răspunsuri corecte recompense constând în tricouri, sacoşe, pixuri, caiete, ecusoane, stick-uri şi alte device-uri.

Laurienii şi-au updatat, totodată, informaţiile legate de cei 28 de comisari europeni, de membrii Consiliului European ce tocmai s-au întâlnit la Sibiu, dar şi despre cei 33 de europarlamentari pe care românii îi vor trimite în Parlamentul European prin votul dat pe 26 mai.

Georgiana Ghiţun a explicat demersul legislativ la nivel de UE şi a răspuns, apoi, la întrebările laurienilor. Aceştia au dorit să ştie, printre altele, ce face UE pentru a opri valurile naţionaliste, ce studii trebuie să faci pentru a lucra pentru instituţiile Uniunii, dar şi de ce salariu se poate bucura un tânăr ce porneşte într-o astfel de carieră.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA