5.6 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

Oficialii dinamovişti acuză arbitrajul

mateut foto romaniansoccer

Antrenorul secund al formaţiei Dinamo consider că echipa sa a pierdut din cauza arbitrilor. El acuză că Bărboianu a fost eliminate prea uşor şi că Dinamo nu a primit două penaltyuri.

“Ştiam că o să avem un meci destul de dificil. Am încep destul de greu. Ambele echipe s-au tatonat în prima repriză. În prima repriză nu prea au fost ocazii. A fost golul Botoşaniului, penaltyul nostrum şi s-a încheiat prima repriză egal. În a doua repriză au intervenit multe probleme de arbitraj, două eliminări care ne-au adus să jucăm în opt oameni. Ne-a fost foarte greu. Am reuşit să egalăm dar spre final, acţiunile pe care le-am avut în interiorul careului, cel care este lovit în careu bănuiesc că se dă penalty. Am avut să facem 3-2 dar din păcate, spre  final am primit şi Botoşaniul a câştigat”, a spus Dorin Mateuţ.


“Prima eliminare a fost corectă, după mai multe faulturi repetate ale lui Fai. La cea de a doua eliminare, primul cartonaş la Bărboianu… el a stat în faţa mingii. Jucătorul de la Botoşani nu a executat. Al doilea cartonaş galben, a intrat cu umărul în adversar. Nu se joacă balet, se joacă fotbal. Presiunea care a fost pusă de toată lumea de la Botoşani a făcut ca probabil să se piardă”, a adăugat antrenorul secund al echipei Dinamo care susţine că arbitrul nu le-a acordat două penaltyuri.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA