Sute de oameni au fost aduși din toate colțurile județului Botoșani și s-a încercat o demonstrație de forță și organizare a șefilor PSD, astfel încât să-i arate lui Dragnea cât de puternici sunt.
Scopul acțiunii de astăzi de la Casa Sindicatelor a fost alegerea noii conduceri a PSD Botoșani. În realitatea, alegerile au durat doar trei minute. A fost omul și funcția iar cei din sală au ridicat mâna la îndemnul lui Codrin Ștefănescu care le spune pesediștilor și când să aplaude. Astfel, senatorul Doina Federovici este președinte, ministrul Marius Budăi este vicepreședinte iar la vicepreședinți este o listă lungă cu primari, viceprimari, consilieri și parlamentari.