#stiri #botosani
Societatea Eltrans poate începe ridicarea mașinilor abandonate în municipiul Botoșani sau a celor parcate neregulamentar. Primăria Botoșani a predat acestei societăți autovehiculul de ridicat mașini iar activitatea poate fi demarată.
Viceprimarul Cosmin Andrei spune că angajații Eltrans vor acționa doar în baza unei dispoziții de la Poliția Locală sau Poliția Municipiului și că nu se vor mai comite abuzuri cum a fost în perioada HSR.
„Noi am avut o ultimă solicitare din partea dumnealor, să transferăm utilajul pentru ridicarea mașinilor. Am făcut acest lucru după ce l-am înmatriculat și am pregătit procesul verbal. Am înaintat reprezentanților Eltrans acest proces verbal. De acum, toată procedura de organizare ține de Eltrans iar solicitările pentru eventualele acțiuni le face Poliția Municipală și Poliția Locală. Dispozițiile vor fi emise de aceste entități”, a spus Cosmin Andrei.
Autovehiculul pentru ridicat mașinile parcate neregulamentar este în curtea societății Eltrans.