1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Panică în comuna Pomârla. Oamenii își taie animalele după confirmarea pestei porcine africane

După ce în cursul zilei de ieri a fost confirmată prezența pestei porcine africane în comuna Pomârla, oamenii au început să-și taie animalele. Autoritățile încearcă să-i convingă pe cetățeni că nu trebuie să-și sacrifice animalele mai ales că deocamdată este un caz izolat, într-o exploatație aflată la 500-600 de metri de restul locuințelor.

Vestea s-a răspândit repede iar localnicii au intrat în panică. De frică nu se ajungă în situația de vara trecută din Constanța, Brăila sau Galați, localnicii din Pomârla au tăiat noaptea trecută mai mulți porci. Cum pe toate drumurile spre comuna Pomârla sunt filtre ale poliției, unii cetățeni au fost prinși cu porcii sacrificați în portbagajul mașinilor. Nu li s-a permis să părăsească zona pentru că există riscul răspândirii virusului.

„Am început să mergem din casă în casă, să le spunem oamenilor să nu își sacrifice porcii. Dacă în următoarele șapte zile nu mai apare niciun focar și nicio suspiciune de pestă porcină africană, nu va fi sacrificat niciun animal. În caz contrar, toți proprietarii vor fi despăgubiți. Sunt filtre peste tot, se verifică fiecare mașină”, a precizat Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla.

Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare Botoșani au precizat că în primă fază au fost omorâți patru porci și că s-au instituit măsuri speciale.

„Suspiciunea este la doi porci domestici. În momentul în care cei doi porci erau în agonie, în exploatație a intrat îngrijitorul. Având în vedere că și îngrijitorul are doi porci în exploatația lui, vom asuma toți cei patru porci. Am luat legătura cu Primăria Pomârla, s-a făcut groapa și am luat toate măsurile cu Poliția de Frontieră și IPJ”, a declarat Minodora Vasiliu, director DSVSA Botoșani.

Luna trecută a fost înregistrat un caz de pestă porcină africană în comuna Hudești, la un porc mistreț. Ulterior, în nordul județului, pe malul râului Prut, în zona ucraineană s-au descoperit alți doi mistreți cu pestă porcină iar în cursul zilei de ieri s-a confirmat prezența virusului la doi porci domestici din Pomârla.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA