După jumătate de an în care au tot amânat desemnarea câștigătorului la licitația pentru modernizarea drumului Botoșani – Tg. Frumos, reprezentanții CNAIR au decis să reia această licitație.
Potrivit conducerii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, licitația va fi reluată pe data de 4 februarie. Asta înseamnă că abia prin vară se va desemna un câștigător după care va urma perioada de contestații. Fiind o valoare foarte mare, e greu de crezut că nu vor exista contestații. Chiar și în cazul în care nu vor fi contestații, anul acesta tot nu vor putea demara lucrările. După semnarea contractului cu firma câștigătoare, urmează proiectarea lucrărilor care potrivit specialiștilor durează aproape jumătate de an. Chiar și în varianta optimistă, până la finalul anului nu vor demara lucrările la drumul Botoșani – Tg. Frumos.
Redăm mai jos comunicatul CNAIR:
CNAIR a fost nevoită să anuleze astăzi procedura de achiziție publică pentru modernizarea DN 28B, Târgu Frumos – Botoșani (km 0+000 – km 76+758), din cauza lacunelor din documentele prezentate de ofertanți, toate ofertele fiind declarate neconforme.
În acest moment, CNAIR pregătește relansarea licitației pentru obiectivul menționat, a cărui valoare estimată este de 268.601.000 lei fără TVA.
Compania are asigurată din bugetul de stat suma necesară derulării acestui proiect și va relua licitația în data de 4 februarie 2019.
“CNAIR a înțeles importanța acestui proiect pentru zona Moldovei și a urgentat procedurile interne pentru reluarea licitației. Compania se va organiza astfel încât după depunerea ofertelor, evaluarea acestora să fie realizată în cel mai scurt timp posibil, pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede”, a precizat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.
„Guvernul României a asigurat finanțarea proiectului prin alocarea fondurilor necesare care urmează să fie prevăzute în bugetul Companiei”, a mai subliniat Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga.
Facem apel din nou la cei care vehiculează informații în spațiul public referitoare la activitățile CNAIR, să se documenteze temeinic în prealabil, pentru a nu creea confuzie în rândul opiniei publice.