1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Viceprimari noi, negocieri dure, multe promisiuni, ameninţări şi sume uriaşe de bani

consiliullocal furtuna, iavo, cristescu1

Ordonanţa Guvernului privind migraţia politică a creat o adevărată isterie în municipiul şi judeţul Botoşani. Liderii celor trei mari formaţiuni politice poartă negocieri dure atât cu membrii lor de partid cât şi cu primarii şi consilierii de la alte partide.

Joi seară, consilierii locali şi judeţeni au fost chemaţi la discuţii de către Florin Ţurcanu şi Cătălin Flutur. Fiecare dintre consilieri au intrat pe rând într-o cameră, li s-a pus în faţă un formular şi au fost invitaţi să îl semneze. Unii s-au arătat deranjaţi de modul cum au acţionat liderii ACL şi au refuzat să semneze dar au afirmat că nu vor trece la PSD. Tot ieri seară, liderii ACL au negociat cu Gheorghe Iavorenciuc (PER) şi Corneliu Furtună (PNŢCD). Acestora li s-au oferit cele două funcţii de viceprimari care în prezent sunt ocupate de Cătălina Lupaşcu şi Eugen Ţurcanu.

„Ca să avem o majoritate, trebuie să purtăm nişte negocieri. S-au purtat nişte negocieri şi am stabilit că noii viceprimari vor fi domnii Iavorenciuc şi Furtună. Cu domnul Corneliu Furtună avem un protocol semnat la nivelul Partidului Naţional Liberal, în ceea ce priveşte colaborarea. Domnul Iavorenciuc a semnat adeziunea pentru a deveni membru al Partidului Naţional Liberal”, a afirmat Florin Ţurcanu, copreşedinte ACL Botoşani.

Surpriza a venit de la democrat liberalul Florin Ghiorghiţă. Surse din cadrul ACL spun că Florin Ghiorghiţă a bătut palma cu PSD-ul şi va primi cadou o funcţie de director. În schimb, el va trebui să semneze adeziunea la PSD şi să voteze proiectele lui Portariuc.

„Am şi eu aceste informaţii. PSD-ul acum demonstrează cine sunt ei. Eu am informaţii că documentul este deja semnat. Portariuc a aruncat tot timpul cu noroi în domnul Ghiorghiţă şi acum are nevoie de domnul Ghiorghiţă. Eu îi doresc succes domnului Ghiorghiţă. PSD a demonstrat încă o dată jocul dublu şi minciuna”, a mai precizat Ţurcanu.

Atât liderii PSD cât şi cei de la ACD poartă negocieri foarte dure cu consilierii locali, judeţeni şi primarii. Conform ordonanţei guvernului, un primar sau consilier poate opta o singură dată pentru formaţiunea la care doreşte să activeze iar PSD şi ACD se luptă pentru a obţine cât mai multe semnături. De multe ori, bătălia nu este tocmai corectă şi civilizată. Se vehiculează că unii primari şi consilieri ar fi ameninţaţi cu destituirea rudelor din funcţiile ocupate în instituţiile publice iar alţii ar fi ofertaţi cu sume de bani ce variază între 200 şi 500 de milioane de lei vechi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA