Primăria orașului Ștefănești va organiza spectacole dedicate Centenarului pe 1 și 2 Decembrie. Scena a fost amplasată în parcarea de lângă sediul primăriei iar spectacolele vor începe de la ora 16.00.
Autoritățile locale au decis ca anul acesta să înlocuiască zilele orașului cu o serie de manifestări dedicate Centenarului. Pe 1 și 2 Decembrie vor veni să cânte la Ștefănești, Ansamblul Plăieșii din Rep. Moldova, Fetele din Botoșani, Dan Doboș, Alexandra Plămadă, Constantin Bahrin și alte câteva ansambluri din județul Botoșani.
„Fiind An Centenar, am decis ca manifestările culturale și artistice să le organizăm pe 1 și 2 decembrie. Pe 1 Decembrie, la ora 12.00 avem depunere de coroane la monumentul eroilor iar la ora 16.00 începe programul artistic. Vom avea două zile cu spectacole. Cap de afiș este ansamblul Plăieșii din Republica Moldova. Vor mai cânta Fetele din Botoșani, Constantin Bahrin, Dan Doboș și alți câțiva artiști. Acțiunea este făcută mai mult din sponsorizări”, ne-a spus Florin Buțura, primarul orașului Ștefănești.