Deputaţii şi senatorii botoşăneni revin de astăzi la muncă. Sau nu. În cazul unora putem spune că se întorc la odihnă, dacă ţinem cont de activitatea lor într-un an şi jumătate de mandat. Prezenţă scăzută, iniţiative legislative puţine şi mulţi, foarte mulţi bani încasaţi.
Cu mici excepţii, parlamentarii botoşăneni nu au ieşit cu ceva în evidenţă într-un an şi jumătate de când sunt senatori sau deputaţi. Unii dintre ei sunt în topul chiulangiilor iar alţii au făcut doar act de prezenţă, fiind nişte marionete care ridică mâna în funcţie de cum li se face semn. Indiferent dacă au muncit sau nu, aleşii noştri au încasat la fel de mulţi bani în ultimul an. Peste 500 de milioane de lei vechi fiecare. Asta doar indemnizaţia. Nu mai punem zecile de milioane de lei încasate lunar pentru cabinetele parlamentare, banii încasaţi pentru plimbările lor prin ţară şi străinătate, protocoalele şi sumele uriaşe pentru cazare.
Dacă ne uităm pe activitatea parlamentară, constatăm că social democrata Doina Federovici este de departe pe primul loc într-un top al deputaţilor şi senatorilor botoşăneni. Ea are 82 de iniţiative legislative, 27 de declaraţii politice, 40 de întrebări, 21 de interpelări şi 230 de luări de cuvânt în plen.
La polul opus găsim tot un senator. Este vorba de UNPR-istul Şerban Mihăilescu care are doar 10 iniţiative legislative, zero declaraţii politici, zero întrebări, zero interpelări şi 86 de luări de cuvânt în plen. O activitate la fel de „intensă” a avut şi PP-DD-istul Corneliu Popescu care se poate lăuda cu 12 iniţiative legislative şi 19 luări de cuvânt în plen. Ceva mai bine stă liberalul Viorel Grigoraş dar nu se poate spune că acesta a avut o activitate extraordinară. Are 40 de iniţiative legislative dar vorbim de proiecte precum „Legea bonelor” şi alte proiecte de lege de o importanţă minoră pentru marea majoritate a românilor.
Nici deputaţii botoşăneni nu au ieşit prea mult în evidenţă. Cu excepţia unor declaraţii prin conferinţele de presă susţinute la Botoşani, aceştia nu s-au remarcat cu nimic. Au iniţiative legislative dar se ştie faptul că la o astfel de iniţiativă legislativă sunt zeci de parlamentari care semnează ca iniţiatori. Probabil, unii dintre ei nici măcar nu ştiu ce conţine legea la care sunt iniţiatori.
Vă prezentăm mai jos o situaţie privind activitatea parlamentară a deputaţilor şi senatorilor botoşăneni precum şi veniturile acestora pentru munca prestată în ultimul an. Datele sunt preluate de pe site-urile oficiale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Verginel Gireada (deputat PNL)
- Luări de cuvânt: 14 (în 14 şedinţe)
- Declaraţii politice: 12 (din care 3 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
- Propuneri legislative initiate: 51
- Întrebari şi interpelari: 3
- Motiuni: 2
- Venituri in ultimul an: 72.768 lei
Andrei Dolineaschi (deputat PSD)
- Luări de cuvânt: 28 (în 28 şedinţe)
- Declaraţii politice: 27 (din care 27 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
- Propuneri legislative initiate: 27
- Întrebari şi interpelari: 15
- Venituri in ultimul an: 58.908 lei
Roxana Anusca Turcanu (deputat PNL)
- Luări de cuvânt: 8 (în 6 şedinţe)
- Declaraţii politice: 7 (din care 7 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
- Propuneri legislative initiate: 36
- Întrebari şi interpelari: 10
- Motiuni: 2
- Venituri in ultimul an: 58.908 lei
Liliana Minca (deputat PP-DD)
- Luări de cuvânt: 43 (în 41 şedinţe)
- Declaraţii politice: 12 (din care 10 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
- Propuneri legislative initiate: 38
- Întrebari şi interpelari: 47
- Motiuni: 9
- Venituri in ultimul an: 64.408 lei
Costel Soptica (deputat PNL)
- Luări de cuvânt: 24 (în 18 şedinţe)
- Declaraţii politice: 14 (din care 14 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
- Propuneri legislative initiate: 39
- Întrebari şi interpelari: 15
- Motiuni: 2
- Venituri in ultimul an: 59.628 lei
Mihai Balta (deputat PSD)
- Luări de cuvânt: 8 (în 7 şedinţe)
- Declaraţii politice: 5
- Propuneri legislative initiate: 15
- Venituri in ultimul an: 58.908 lei
Cristian Roman (deputat PDL)
- Luări de cuvânt: 15 (în 15 şedinţe)
- Declaraţii politice: 9 (din care una consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
- Propuneri legislative initiate: 40
- Întrebari şi interpelari: 9
- Motiuni: 13
- Venituri in ultimul an: 58.908 lei
Tamara Ciofu (deputat PSD)
- Luări de cuvânt: 38 (în 37 şedinţe)
- Declaraţii politice: 36 (din care 18 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedinţă)
- Propuneri legislative initiate: 35
- Întrebari şi interpelari: 25
- Venituri in ultimul an: 60.036 lei
Doina Federovici (senator PSD)
- Iniţiative legislative: 82
- Declaraţii politice: 27
- Întrebări: 40 – Interpelări: 21
- Interpelări adresate Primului Ministru: 1
- Luări de cuvânt în plen: 230
- Venituri in ultimul an: 59.647 lei
Serban Mihailescu (senator UNPR)
- Iniţiative legislative: 10
- Declaraţii politice: 0
- Întrebări: 0 – Interpelări: 0
- Interpelări adresate Primului Ministru: 0
- Luări de cuvânt în plen: 86
- Venituri in ultimul an: 60.007 lei
Viorel Grigoras (senator PNL)
- Iniţiative legislative: 40
- Declaraţii politice: 8
- Întrebări: 31 – Interpelări: 16
- Interpelări adresate Primului Ministru: 8
- Luări de cuvânt în plen: 73
- Venituri in ultimul an: 58.908 lei
Corneliu Popescu (senator PP-DD)
- Iniţiative legislative: 12
- Declaraţii politice: 0
- Întrebări: 1 – Interpelări: 0
- Interpelări adresate Primului Ministru: 0
- Luări de cuvânt în plen (19)
- Venituri in ultimul an: 58.908 lei