-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Ana Blandiana a vizitat Şcoala „Ştefan cel Mare” din Botoşani și le-a vorbit elevilor despre poeziile sale

Greu poate fi imaginată o lecţie mai frumoasă decât cea în care autorul unei poezii studiate de elevi este prezent în clasă pentru a discuta despre sensuri, simboluri şi mesaj. Aşa a gândit şi, 100% a avut dreptate, profesorul Daniela Păduraru de la Şcoala nr. 14, denumită şi „Ştefan cel Mare” din Botoşani.

Dascălul, pe care programa îl obligă să discute cu elevii de a VII – a despre artă poetică, a conchis că cea mai bună soluţie pentru ca elevii să înţeleagă dificila şi prea teoretica – temă,  este să o roage pe Ana Blandiana să le explice. Aflată în Botoşani în cadrul taberei de creaţie organizată de Memorialul Ipoteşti, Ana Blandiana a acceptat invitaţia şi a participat la discuţiile, analizele şi interpretările copiilor.

Folosind metoda grafiocă de ilustrare a versurilor, copiii i-au arătat poetei cum sună în imaginaţia lor poezia „Cânva arborii aveau ochi”, discutând cu plăcere şi emoţie despre simbolul copacului, ochilor, crengilor, despre condiţia creatorului.

„Metoda grafică, horoscopul druizilor, prin care fiecare copil se identifică, se regăseşte în câte un copac, plus un reţetar menit să arate ce înseamnă arta poetica în viziunea Anei Blandiana, au fost câteva din momentele lecţiei deschise, însă o temă mai mult decât teoretică a prins contur şi a putut fi înţeleasă de copii pentru că au putut discuta şi asculta  pe creatoarea Ana Blandiana.”, ne-a explicat profesorul Daniela Păduraru.

Poeta a acordat autografe micilor săi cititori pe ultima sa apariţie editorială, intitulată „Povestiri fantastice”şi s-a îndreptat către Şcoala nr. 11, unde urma să se întâlnească, la invitaţia celor de aici, cu profesori şi învăţători, împărtăşind şi cu aceştia gândurile sale despre creaţie, educaţie, simbol şi mister.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA