Ziua de 8 septembrie a fost una de sărbătoare pentru locuitorii comunei Leorda din județul Botoșani. Cu mic, cu mare, locuitorii din Leorda s-au adunat în curtea primăriei pentru a urmări spectacolul organizat de autoritățile locale.
A IV-a ediție a Zilei comunei Leorda a debutat cu o slujbă oficiată de preoții din zonă și cu sărbătorirea cuplurilor care în 2018 au împlinit sau urmează să împlinească 50 de ani de căsătorie. Cinci familii au urcat pe scena amplasată în curtea primăriei și au primit câte un buchet de flori, o diplomă și un premiu.
Ziua comunei Leorda a continuat cu un spectacol de muzică populară. La un moment dat, spectacolul a fost întrerupt iar pe scenă a urcat primarul comunei Leorda pentru a oficia căsătoria a doi tineri din comună. Cei doi au spus „DA” în fața a sute de oameni care asistau la spectacol după care mirii împreună cu primarul comunei și mai mulți tineri au făcut o horă în fața scenei.
Ulterior, pe scenă au urcat o serie de artiști de muzică populară, foarte apreciați în județul Botoșani și în zona Moldovei.
„Organizăm a patra ediție a sărbătorii Ziua comunei Leorda. Sărbătorim familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Anul acesta am avut cinci cupluri care în 2018 au împlinit 50 de ani de căsătorie. Avem un program artistic susținut de ansamblul Cordăreanca, ansamblul Pădureanca, Constantin Bahrin, Grigore Gherman, Cornelia Ciobanu, Carmen Cornaci, Brândușa Covalciuc, Trifan Bălăucă și Nicolae Vieru, solist al Ansamblului Ciprian Porumbescu din Suceava. Le transmit la mulți ani tuturor care poartă numele de Maria, transmit la mulți ani tuturor cetățenilor comunei Leorda, celor care sunt astăzi prezenți, celor din țară și din străinătate”, ne-a spus Ștefan Dulgheru, primarul comunei Leorda.