1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

SEPTEMBER FEST cu ARTIȘTI EXPIRAȚI. Comunele bat municipiul Botoșani la organizarea evenimentelor

Primăria Botoșani organizează anul acesta un September Fest de criză, cu artiști expirați. Au cheltuit tot bugetul pe salariile uriașe ale funcționarilor care ocupă birourile primăriei iar pentru September Fest nu au mai avut decât 50.000 de lei.

Majoritatea comunelor din județul Botoșani reușesc an de an să aducă cel puțin câte un artist de top din România ori Moldova. Nu mai vorbim de Ziua comunei Vlăsinești sau Suharău ori Zilele municipiului Dorohoi unde vin nume importante din muzica românească. În municipiul Botoșani nu se poate. Aici nu sunt bani, aici sunt probleme, aici sunt scandaluri în Consiliul Local.

Pentru ediția din acest an a September Fest, s-au alocat 50.000 de lei din bugetul local, cam cât costă un artist aflat pe primele locuri în topuri sau o trupă foarte apreciată. Cei de la primăria Botoșani vor să facă trei zile de spectacole cu cei 50.000 de lei și cu ce vor mai aduna ei de pe la sponsori. Printre artiștii anunțați că vor veni la September Fest se numără: Liviu Teodorescu, Alina Eremia, trupa Fără Zahăr, Anda Adam și Eduard Sanda.

Evenimentul va avea loc în perioada 6-9 septembrie, în Centrul Vechi al Botoșaniului. La așa locație și la așa artiști, cu siguranță evenimentul va fi o „reușită”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA