Antrenorul Costel Enache nu intenționează să mizeze pe Hervin Ongenda și ceilalți străini transferați vara aceasta deoarece nu sunt pregătiți din punct de vedere fizic. Tehnicianul botoșănean spune că pe primul plan sunt rezultatele și apoi spectacolul.
„Lucrurile nu se întâmplă ca la o premieră cinematografică. Așteptăm cu toții, punem filmul și îl vedem. Filmul ăla e lucrat, e nevoie de niște retușuri, de un ochi priceput și de momentul prielnic. E posibil să-l vedem și pe Hervin în joc dar nu este încă soluția de bază a noastră. E mult în urmă cu pregătirea. Calitatea lui este certă. Ideea este că expunem jucătorii la o accidentare dacă nu sunt pregătiți din punct de vedere fizic. Scopul este să integrăm jucătorii. O să-l vedeți curând dar în momentul acesta nu este o soluție. Dacă nu e în lot, nu o să pot să-l aduc sin tribună. Lucrurile trebuie făcute logic. Toată lumea așteaptă spectacol, goluri, fantezie în joc. Și eu mi-aș dori asta dar eu sunt răspunzător doar de rezultate și nu de spectacol”, a spus Costel Enache.