0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

A încercat să treacă frontiera cu un autoturism cu acte false

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări cu privire la un bărbat care transporta pe platformă un autoturism marca Renault Clio, pentru care a prezentat un certificat de înmatriculare aparţinând altui autoturism.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră, cetățean român și R. Moldova Sergiu B., în vârstă de 38 de ani, la volanul unui autoturism, care tracta o platformă, ambele înmatriculate în Polonia. Pe platformă, bărbatul transporta un autoturism marca Renault Clio, înmatriculat în Marea Britanie.

Bărbatul a prezentat la controlul de frontieră documentele autoturismului tractat, însă poliţiştii de frontieră au constatat că există diferenţe între seria de şasiu din certificatul de înmatriculare şi cea inscripţionată pe autoturism.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul a fost achiziţionat din Anglia, de la o firmă de dezmembrări auto, iar când i-au fost înmânate documentele maşinii el nu a verificat corespondenţa între certificatul de înmatriculare şi seria de şasiu.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals şi uz de fals.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA