1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

PARADOXAL Botoşaniul are cele mai multe fabrici de confecţii din ţară dar în magazine găsim produse din China sau Turcia

fabrica confectii 512

Botoşaniul este pe primele locuri la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul fabricilor de confecţii dar în magazine găsim costume, sacouri sau cămăşi produse în China sau alte ţări. Doar câteva ateliere care au 20-30 de angajaţi mai produc pentru piaţa din Botoşani şi zona Moldovei.

Reprezentanţii marilor fabrici de confecţii din municipiul Botoşani spun că preferă să vândă întreaga cantitate de produse în afară, la nişte preţuri foarte bune, decât să comercializeze pe piaţa internă unde se caută în special produse foarte ieftine.

„După 1990, piaţa din românia a fost puternic influenţată şi produsele de China şi second-handuri. Cei care produc mai serios şi la un preţ mai mare, nu pot vinde. Eu nu pot produce nerespectând regulile. Există riscul de a cumpăra ţesătura, de a o tăia, de a face pantaloni, de a plăti salarii, utilităţi iar final să rămân cu produsul nevândut”, ne-a spus Mihai Tincu, directorul general al Rapsodia Conf.

Majoritatea fabricilor de confecţii au contracte cu firme mari din Italia, Germania sau Franţa şi îşi vând întreaga cantitate de marfă. S-au orientat către produse de lux care se vând bine în afară dar care nu au căutare în Botoşani din cauza preţului foarte mare, raportat la puterea de cumpărare.

Tincu Mihai 512

„Noi lucrăm cu nişte firme iar în contracte  este impusă o clauză de confidenţialitate. Tu nu ai voie să vinzi creaţia lui. Ei îşi vând marfa în marile oraşe din Europa şi din lume. Eu lucrez cu nişte firme foarte mari şi care sunt cunoscute în toată lumea. În Botoşani nu avem o piaţă ca în oraşele mari. Nu poţi să ai patru magazine de firmă pentru că nu se vinde”, a adăugat Mihai Tincu.

Multe din produsele realizate în Botoşani pot fi găsite în marile mall-uri din România acolo unde firmele internaţionale de modă şi-au deschis magazine.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA