FC Botoşani va întâlni mâine după amiază, pe stadionul Municipal, echipa Universitatea Cluj, o formaţie care joacă mai bine în deplasare decât pe teren propriu. În sezonul trecut, FC Botoşani a obţinut un singur punct în dubla cu Univ. Cluj.
Înaintea acestei partide, Mihai Teja, antrenorul clujenilor, spune că echipa sa este pregătită şi motivată să facă uitată prestaţia mai puţin reuşită din meciul cu Braşovul şi să vină cu un rezultat bun.
„Cu Botoşani va fi un meci pe viaţă şi pe moarte. Am făcut multe greşeli contra Braşovului, sperăm că le-am corectat pe toate. Cred că acea prestaţie a fost un accident, vrem să demonstrăm asta duminică, pe teren. E greu să vorbim de favoriţi în asemenea meciuri. Consider că în afară de Steaua, Petrolul şi Astra nici o echipă nu pleacă din postura de favorită în Liga I”, a spus antrenorul Mihai Teja, scrie siteul oficial al Univ. Cluj.
Fundaşul Ionuţ Neag e conştient şi el de importanţa partidei de duminică. „Cu Braşovul ne-am bătut singuri, am greşit mult, iar acum e momentul să învăţăm din greşelile pe care le facem. Mergem la Botoşani să luăm cel puţin un punct, dar eu cred că suntem pregătiţi să câştigăm”, a spus proaspătul „internaţional” de tineret al României.