-1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Festivalul Național de Poezie și Proză „ Mihai Eminescu”, 2018. Vezi aprecierile distinsului poet, scriitor, publicist, Răzvan Ducan!

Este cert, Eminescu este în vasele mele comunicante. Circulă cu viteza reveriei și se duce, de nimeni știut, asemenea medicamentelor, acolo unde este nevoie de el. Uneori am nevoie de Eminescu în suflet, să nu las să mi se depună, precum pe dinți, tartrul nepăsării față de semeni.

Alteori am nevoie de el în inimă, ca aceasta să bată în ritmul compasiunii sau frumuseții. Alteori am nevoie de el la frunte, ca să o țin mereu ridicată în mândria de a fi om și de a fi român. Alteori am nevoie de Eminescu la genunchi, pentru a nu fi lăsat să-l pun pe pământ, în umilință, îngenuncheat în fața prejudecăților, a oamenilor sau chiar al ideilor mici precum, vârful de gămălie. Am nevoie de el chiar în vena cavă superioară, pentru a nu uita de vena cavă inferioară.

Gândul că voi merge la Botoșani, pe urmele lui, la 15 iunie 2018, cu ocazia împlinirii a 129 de ani de la moartea sa fizică mi-a stârnit imaginația. Aproape că nu percepeam că mă voi duce în locuri ale trecutului, în locuri unde cu peste o sută și ceva de ani în urmă poetul a pus fără voie borne spirituale de hotar, borne ale trecerii sale dumnezeiești printr-o lume pământeană ternă și totuși sublimă, purtând uneori pe umeri, la cote de avarie, față de zbaterile sale, reticența și nepăsătoare semenilor. Am mers aproape cu gândul că mă voi întâlni cu Eminescu cel ”pipăibil cu mâna”, cum ar fi spus Nichita Stănescu, în Botoșaniul său de odinioară, cu moldovenii săi cu vorba molcomă și dulce, buni la suflet ca o pâine caldă. Dar și evrei, evrei ce-și arătaseră vocația comercială, deschizând prăvălioare, în care vindeau (și, probabil, cumpărau) orice, de la săpun și clădiri, la grădini și capete de ață. (Între 1850 și 1870, în zona Botoșaniului, veniseră din Polonia, aproape 20.000 de evrei!). Desigur, într-o proporție mai mică și alte neamuri. Vedeam Calea Națională care traversa Botoșaniul, plină de trăsuri și căruțe, și pe Eminescu pe Calea Națională, trăgând greoi câte un picior, sprijinit de sora sa, Harieta. Desigur, imagine din jurul anului 1887.

Citește mai mult pe Turism-botosani.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA