Astăzi, 20 iunie, poliţiştii Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de un bărbat de 36 de ani, din municipiul Botoşani, bănuit de comiterea infracţiunilor de refuz de prelevare de probe biologice, amenințare şi loviri sau alte violențe.
În fapt, la data de 19.06.2018, în jurul orei 18.00, acesta a condus un autoturism pe strada Pacea din municipiul Botoşani şi, ajungând pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers (cel mai probabil, pe fondul consumului de alcool), intrând în coliziune cu o semiremorcă.
Ulterior impactului, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, ajungând pe strada Cornișa din municipiul Botoşani, unde a fost depistat de poliţişti.
Bărbatul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, fiind condus la Spitalul Judeţean Botoșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, procedură pe care a refuzat-o.
În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au stabilit că, anterior depistării pe strada Cornişa, conducătorul auto a adresat injurii și amenințări celorlalţi participanți la trafic; de asemenea, a agresat fizic unul dintre martorii prezenţi la faţa locului.
Întrucât bărbatul a continuat să aibă aceeaşi atitudine violentă pe tot parcursul cercetărilor, fiind necesară imobilizarea sa prin încătuşare, acesta a fost ulterior condus şi internat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean Botoșani.
În cauză continuă cercetările, urmând să fie sesizată unitatea de parchet competentă, cu propunerea de dispunere a altor măsuri preventive faţă de conducătorul auto.