1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Au spart două Dacii dar au fost prinşi de jandarmi

jandarmi summerfest

Luni dimineaţă, în jurul orei 01.05, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Botosani care patrula pe strada Viilor din municipiu, a observat, la un moment dat patru tineri care se deplasau numai prin locurile ferite de lumină. Todata, jandarmii au observat ca unul din tineri ducea sub brat un bagaj.

Cei patru au fost opriţi de catre jandarmi, iar în momentul când s-a verificat bagajul s-a constatat că acesta conţinea chei auto, cabluri pentru încărcat bateria şi alte unelte.

Când au fost întrebaţi de provenienţa lor, aceştia au răspuns că au deschis două portbagaje la două autoturisme Dacia 1300, sustrăgând sculele respective.

Celor patru, jandarmii le-au intocmit actele de  sesizare  sub aspectul  săvârşirii infracţiunii de ,,furt calificat”, dosarul urmând a fi înaintat, pentru soluționare, Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Bunurile furate au fost restituite proprietarilor de drept.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA