0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Gaz Metan – FC Botoșani 2-1. ÎNFRÂNGERE AȘTEPTATĂ

FC Botoșani pierde în deplasarea de la Mediaș și își ia adio de la locul șapte. FC Botoșani a arătat ca o echipă lipsită de motivație și care abia așteaptă să se termine campionatul. Problema este că s-a terminat abia turul play-out-ului și urmează încă șapte meciuri în retur plus meciul de acasă cu Craiova, din Cupa României.




FC Botoșani a avut șansa golului chiar în primul minut dar Mircea Axente a demonstrat încă o dată că este departe de forma pe care a avut-o la Gaz Metan. Gazdele au pus repede stăpânire pe joc, au avut posesia și au avut două șanse de gol prin Fytanidis și Olaru. În minutul 28, Ely Fernandez are două șanse de a marca. Dominarea gadelor avea să să se concretizeze în minutul 30 când Mario Rondon îl învinge pe Cobrea după o fază în care fundașii botoșăneni nu au avut reacție.

Reacția botoșănenilor vine în minutul 37 când Sebastian Chitoșcă pătrunde în careu, șutează pe poartă dar Pleșca scoate de sub bară. Finalul primei reprize a aparținut tot gazdelor care nu și-au mai creat ocazii mari de gol.

Repriza secundă începe tot cu Gaz Metan în atac dar Rondon nu reușește să șuteze pe poartă din marginea careului. Darius Olaru cade în careu după un duel cu Acsinte dar arbitrul nu dictează penalty. În minutul 51, Moruțan are șansa egalării dar ratează. Șase minute mai târziu, gazdele au o nouă ocazie de gol dar Cristea ratează din interiorul careului.

FC Botoșani reușește egalarea în minutul 62. Burcă aruncă mingea pentru defensiva gazdelor, Axente rămâne singur cu Pleșca și marchează. Două minute mai târziu, Roman rateză incredibil după o fază creată de Moruțan. Bucuria botoșănenilor a durat până în minutul 65 când Marius Constantin a marcat din lovitură liberă și a readus pe Gaz Metan în avantaj. Cobrea nu a avut nicio reacție deși era o minge parabilă.

Enache îi aruncă în luptă pe Hazazi și Fulop dar nu se schimbă mare lucru în jocul botoșănenilor. Ba mai mult, gazdele își puteau majora avantajul dar Cobrea a respins mingea reluată de Cristea. În minutul 90, Tîrcoveanu are o mare ocazie de a marcat dar șutează slab. În prelungiri, același Tîrcoveanu a avut încă două șanse de a marca dar a ratat și partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru echipa profesorului Cristi Pustai.

Gaz Metan: Pleşca – Creţu, M. Constantin, Fytanidis, Buşu – Rosado, I. Cristea – Olaru (81 Tîrcoveanu), Chamed, Ely – Rondon

  • Rezerve: Greab – Romeo, Pîrvulescu, Popovici, Caiado, Sîrghi, Tîrcoveanu

FC Botoşani: Cobrea – Dumitraş (76 Fulop), Burcă, Miron, Acsinte – Oaidă, Tincu – Roman (72 Hazazi), Moruţan, Chitoşcă (46 Serediuc) – Axente

  • Rezerve: Pap – Rodriguez, Muşat, Golubovic, Serediuc, Hazazi, Fulop

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA