-0 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024
Array

„LUNA PLANTĂRII ARBORILOR”. Peste 100 de hectare se împăduresc anul acesta în județul Botoșani

Primăvara natura  se  reînnoieşte  şi,  după frigul iernii, vegetaţia  prinde  viaţă. Oamenii pot  contribui şi  ei  pentru renaşterea  naturii prin  acţiuni  specifice de semănare şi plantare. Pentru silvicultori  perioada 15 martie-15 aprilie constituie  o perioadă cu o semnificaţie aparte, cunoscută sub numele de „Luna plantării arborilor”.

Denumită iniţial „Serbarea sădirii arborilor”, a fost oficializată în ţara noastră în anul 1901 de către ministrul Spiru Haret ca o sărbătoare de primăvară, la nivel naţional.

Începând cu anul 1953 s-a stabilit prin lege, în perioada martie-aprilie a fiecărui an, funcţie de condiţiile climatice, să se serbeze „Luna pădurii” iar din anul 1989 aceasta se desfăşoară în perioada 15 martie-15 aprilie. Denumirea actuală de „Luna plantării arborilor” este legiferată prin Codul Silvic (Legea nr. 46/2008).

Acţiunile silvice care se desfăşoară în această perioadă de către Direcţia Silvică Botoşani au ca obiectiv conştientizarea populaţiei despre necesitatea asigurării integrităţii şi dezvoltării pădurilor, împădurirea terenurilor forestiere goale, igienizarea lizierelor şi a traseelor drumurilor ce străbat fondul forestier, cu  participarea tineretului şi în special a elevilor.

Fondul forestier actual al judeţului Botosani este de 56333 ha (11,5% din suprafaţa judeţului) şi cuprinde pădurile situate în partea nord-estică a României,  fiind desfăşurat altitudinal de la 60 m (Lunca Prutului) la 580 m (culmea Holmului). La est şi la vest pădurile sunt delimitate de râurile Prut,  respectiv Siret.

Pe total, în administrarea  Direcţiei Silvice Botosani se află 48564 ha terenuri forestiere situate pe raza administrativă a două judeţe, respectiv Botoşani (99.4%) şi Suceava (0.6 %). Din total suprafaţă,  34706 ha sunt proprietate publică a statului (71 %) iar 13858 ha (29%) reprezintă fond forestier privat reconstituit ca urmare a aplicării legilor fondului funciar.

Din suprafaţa retrocedată de 22508 ha, 6269 ha sunt administrate de către structuri silvice ce funcţionează pe teritoriul judeţelor vecine iar pentru suprafaţa de 13858 ha asigurăm servicii de pază şi administrare. 

Regenerarea pădurilor în anul 2018: 

împăduriri integrale –  fond  forestier de stat:

  • program anual 94 ha;
  • program în această primăvară 66 ha;

completări în plantaţii mai vechi – fond  forestier de stat, urmare a pierderilor normale şi a celor cauzate de calamităţile  naturale (seceta) din  anul  trecut:

  • program anual 55 ha, din care 47 ha în plantaţii în fond forestier şi 8 ha plantaţii în teren degradat
  • program în această primăvară 52 ha, din care 44 ha în plantaţii în fond forestier şi 8 ha plantaţii în teren degradat;

împăduriri  integrale – fond  forestier privat cu contract de administrare:

  • program anual 2 ha, din care 2 ha primăvara;

completări în plantaţii-  fond  forestier privat cu contract de administrare, urmare a pierderilor normale din  anul  trecut:

  • program anual 2 ha, din care 1 ha primăvara;

regenerări naturale în suprafeţe de pădure de stat în care s-au efectuat tăieri definitive:

  • program anual 90 ha;
  • program pentru această primăvară 70 ha.

Suprafeţe mai mari de împăduriri în această primăvară  sunt în  special  în suprafeţele  de pe care s-au  exploatat  arboretele  de molid şi frasin afectate  de  uscare în masă  anii trecuţi astfel:

Pădurea Runc-Bahlui, com. Frumuşica – 32 ha, din cadrul  O.S. Flămânzi

Pădurea Tudora -12 ha,  din cadrul  O.S. Mihai  Eminescu

Pădurea Alba, com. Hudeşti –5 ha  şi perimetrele  Bodron III şi Puţureni, com. Coţuşca -7 ha, din cadrul  O.S.Darabani

Pădurea Suharău, com.Suharău – 6 ha, din cadrul O.S.Dorohoi

Pădurea Bădiuţi-Butuc,com.Ştefăneşti -5 ha, din cadrul  O.S.Truşeşti.

Pepiniere silvice

Suprafaţa destinată pepinierelor silvice este de 25 ha în care se produc anual  aproximativ un milion de  puieţi forestieri şi ornamentali, atât pentru nevoile proprii ale regiei cât şi pentru alţi beneficiari. Producem  o gamă  largă  de  puieţi forestieri (gorun, stejar, fag, salcâm, plop, salcie, frasin, paltin, cireş, tei, mălin, nuc negru, sânger, sălcioară, lemn câinesc).

programul în primăvara 2017 este de 265 ari din care:

  • semănături de specii forestiere 150 ari;
  • butăşiri 115 ari;

Semănăturile în pepiniere se fac cu salcâm, frasin,  plop alb,  ulm şi  sălcioară iar butăşirile se fac cu salcie şi  plop euroamerican.

Cele mai mari pepiniere silvice  unde  se  produc puieţii  sunt  la Rădăuţi  Prut – O.S.Darabani,  Guranda – O.S.Truşeşti si Cotu  Copalău – O.S.Botoşani.

Pepinierele  sunt  dotate  cu  instalaţii de  irigat  moderne, care  au   consum  redus  de  apă şi  eficienţă  sporită. Întreţinerea  culturilor şi  scosul puieţilor  se realizează  cu utilaje  specifice.

În această  primăvară vom planta peste cincisutepatruzeci mii de puieţi. Marea  majoritate a puieţilor necesari pentru  această  primăvară sunt asiguraţi din pepinierele  proprii,  dar mai aducem  din  transfer de  la direcţiile  silvice  vecine  puieţi  de  gorun, stejar  şi  salcie. La  randul  nostru  vom  livra  51 mii de  puieţi de  salcâm la  Direcţia Silvică Suceava.

Directia Silvica  Botosani dispune de un numar de 92 mii puieţi forestieri (salcâm – 31 mii, frasin de pensilvania – 23 mii, sălcioară -23 mii,  sânger – 12 mii şi lemn câinesc – 3 mii), precum si de diferite sortimente de puieţi ornamentali (tuie, buxus, salcie  pletoasă şi creaţă, catalpa, tisa, brad,  duglas etc.) care pot fi valorificati catre populatie sau operatori economici pentru utilitati diferite (garduri vii, crearea de spatii verzi etc).

Desfacerea puieţilor disponibili se face prin ocoalele silvice, pe bază de comandă – pentru persoanele juridice sau pe bază de cerere pentru persoanele fizice. 

Campania de împăduriri din primăvara 2018

Regenerarea  pădurilor  este una  dintre activităţile  prioritare ale  Direcţiei  Silvice Botoşani, prin care se  urmăreşte asigurarea integrităţii şi permanenţei pădurilor.

În  anul 2018 pentru toate  lucrările  de  regenerare a  pădurii în cadrul Direcţiei Silvice Botoşani se  preconizează a  se  vor  cheltui cca. 4603000 lei. Pentru  lucrările  de  împăduriri din această  primăvară este nevoie de 1359000 lei. Sursele de provenienţă a fondurilor necesare desfasurarii campaniei sunt:

fond de conservare  si  regenerare 1300000 lei) asigurat in totalitate la nivelul Regiei Nationale a Padurilor – Romsilva;

fond de ameliorare a terenurilor  cu  destinatie  silvica  (59000 lei) asigurat de Ministerul Apelor  şi Pădurilor.

Cele mai  multe  suprafeţe  se  vor planta în această  primăvară  cu: gorun, stejar, fag, salcâm, salcie, plop,  frasin, paltin, ulm, cireş, tei  şi  sălcioară.

Ca măsuri organizatorice, s-au întocmit  planurile  tehnco-organizatorice  ale  campaniei de  împăduriri şi  sunt  în  curs de  finalizare  procedurile legale pentru achiziţia publică a lucrărilor de împaduriri si întretinere a plantaţiilor existente.

Parte din lucrari, în volum mai restrans, vor fi executate cu personalul angajat al direcţei silvice sau zilieri.

În  acest  an  vremea  mai  rece  şi  ploioasî   din  luna  martie  a  condus la  o  mică amânare  a  lucrărilor  de  împăduriri. Consideram  însă că există toate  premisele ca în această primăvara campania de împăduriri să  fie terminată în timp util, iar lucrările sa fie de calitate.

În campania de împăduriri participă şi numeroşi  voluntari, elevi, tineri, în cadrul  unor  acţiuni  ecologice, participare cu rol foarte important in formarea unei constiinte forestiere a generatiei tinere.

În sprijinul ideii de constientizare a rolului, functiei si importantei sociale a pădurilor în cadrul acţiunilor legate de ,, Luna Plantării arborilor” sunt  încheiate  parteneriate de  colaborare cu diverse instituţii, O.N.G – uri, unităţi  şcolare  şi  cercuri  ecologice.

Tot  în această  perioadă  se vor  efectua  acţiuni  de igienizare  a  pădurilor aflate  la  marginea drumurilor  naţionale şi   a celor  aflate  în  zone  de  interes  turistic  sau  în imediata  vecinătate  a  localităţilor. La  acţiuni de igienizare a lizierelor de fond forestier participă  în  special  elevi, tineri, voluntari  şi  diverse ONG-uri. 

Contact:

D.S. Botoşani    – 0231512882 , office@botosani.rosilva.ro

O.S. Botoşani       – 0231516261,  osbotosani@yahoo.com

O.S. Darabani       – 0321631217, osdarabani@yahoo.com

O.S. Dorohoi        – 0231610190, osdorohoi@gmail.com

O.S. Flamânzi       – 0231552206, osflaminzi@yahoo.com

O.S. M.Eminescu – 0231586330, oseminescu@yahoo.com

O.S.Truşeşti          – 0231570231, ostrusesti@yahoo.com

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA