1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

FC Botoșani – Poli Iași. C. Șfaițer: „Este un obiectiv clar să mergem mai departe”

După ratarea play-off-ului, conducătorii clubului FC Botoșani au anunțat că principalul obiectiv este calificarea în semifinalele Cupei României. Președintele Cornel Șfaițer susține că o calificare în semifinalele cupei și o victorie cu Dinamo ar putea face uitat eșecul din campionat.




„Este o competiţie frumoasă, Cupa României. Pentru prima dată când accedem într-o fază superioară. Este un obiectiv clar să mergem mai departe. Întâlnim un adversar foarte bun, o echipă cu un moral excelent, mai ales în faţa noastră. Sperăm să avem o tresărire de orgoliu, să facem un joc bun şi să mergem în faza superioară. Putem salva sezonul. Eu zic că dacă vom fi determinaţi şi agresivi, în sensul bun, putem merge în faza superioară. Chiar dacă, repet, Poli Iaşi au un moral bun şi vor veni cu gânduri îndrăzneţe. Stoican este un antrenor destul de determinat şi a produs fotbal. În Cupa României tot timpul au fost surprize, de ce nu am crede în noi? Ar fi extraordinar să reuşim să ajungem în finală, dar important este meciul de mâine seară. Sperăm să ne susţină toţi botoşănenii, să avem în tribune mulţi oameni care ne vor duce spre victorie. După care va urma meciul cu Dinamo şi deci vor fi două jocuri în care putem uita momentele neplăcute”, a spus Cornel Șfaițer.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA