-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

FC Botoșani și-a schimbat obiectivul: Cupa României și locul 7

După ratarea play-off-ului, conducătorii clubului FC Botoșani și antrenorul Costel Enache au stabilit un nou obiectiv. Calificarea în semifinalele Cupei României și clasarea pe locul șapte la finalul sezonului sunt noile obiective.




Antrenorul Costel Enache susține că principala problemă în momentul de față este că jucătorii și-au pierdut încredere. El consideră că o victorie în fața formației Gaz Metan Mediaș ar fi foarte importantă în perspectiva play-off-ului.

„Noi trebuie să ne găsim din nou obiective. E clar că suntem cu toții dezamăgiți, frustrați. Trebuie să găsim tăria și forța de a merge mai departe. E doar o luptă pierdută dar sub nicio formă nu trebuie să încheiem aici lucrurile. Mai avem încă obiective pentru care să ne luptăm, Cupa României, mă refer la locul 7. Dacă ne-am propus locul 7, e clar că meciul cu Gaz Metan este foarte important. Ar trebui să ne recâștigăm încrederea. Suntem într-un moment în care ne îndoim de potențialul nostru iar cu o victorie recâștigăm în plan mental. Locul șapte este un obiectiv pe care ni l-am propus cu toții. Am ratat unul și trebuie să ne propunem un nou obiectiv”, a afirmat Costel Enache.

Un alt obiectiv va fi readucerea suporterilor la stadion. Fanii FC Botoșani sunt foarte dezamăgiți de ratarea play-off-ului și și-au manifestat nemulțumirea pe rețelele de socializare. Foarte probabil, la meciul cu Gaz Metan, se va înregistra cel mai mic număr de spectatori din actualul sezon.

„Dezamăgirea este pentru suporteri, pentru conducători, pentru cei din jurul nostru. O să încercăm să readucem spiritul de luptă, eficiența în atac și rezultatele bune. Sunt singurele argumente cu care putem readuce oamenii la stadion”, a mai spus antrenorul principal al FC Botoșani.

În partida de sâmbătă, împotriva formației Gaz Metan Mediaș ar putea apărea jucători care au evoluat foarte puțin în acest sezon.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA