1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

INVESTIŢII de milioane de euro, anul acesta, în comuna Pomîrla

Pomîrla este una dintre comunele, din judeţul Botoşani, cu cele mai mici venituri la bugetul local dar care are investiţii de milioane de euro. Anul acesta vor demara două proiecte mari în valoare de aproximativ 4 milioane de euro.

Cel mai important proiect este alimentare cu apă a comunei Pomîrla. Este un proiect aşteptat de autorităţile locale de aproximativ 10 ani şi care în sfârşit va fi demarat.

“Anul acesta vom avea şantiere şi nu numai anul acesta. După terminarea sezonului rece, încep lucrările de reabilitare la şcoala primară nr. 1. Procedurile de achiziţie sunt finalizate de anul trecut. La Liceul Anastasie Başotă s-a adjudecat proiectarea şi vom scoate la licitaţie execuţia. În ceea ce priveşte proiectul de apă, pentru grăbi lucrurile, am solicitat să putem scoate la licitaţie execuţie plus proiect tehnic. Noi am vrut să câştigăm timp dar ne-a venit aviz negativ. Sperăm să nu apară contestaţii şi să putem începe cât mai repede lucrările. Pe GAL avem un proiect şi vrem să achiziţionăm un utilaj multifuncţional pe care să-l folosim atât la lucrări edilitare cât şi la deszăpezire. Sunt proiecte mici, de 75.000 euro, dar le putem implementa anul acesta. Vom mai avea lucrări mici, pe fonduri proprii. Încercăm să construim proiecte şi pe zona transfrontalieră. Sperăm să intre cât mai multe proiecte din judeţul Botoşani”, ne-a spus Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla care încearcă să găsească anul acesta o finanţare pentru un proiect privind energia regenerabilă.

“Insist pentru un proiect privind energia regenerabilă. Este proiectul la care visez dar încă nu am găsit soluţia ideală. Vreau să găsim o soluţie pentru cheltuielile cu iluminatul public, cu şcolile şi instituţiile publice. Să reducem costurile iar dacă se poate să fie zero. Au mai fost programe dar eu vreau un proiect de amploare”, ne-a mai spus Dumitru Chelariu.

De asemenea, de anul acesta, Primăria Pomîrla începe pregătirile pentru 2020 când se vor împlini 600 de ani de atestare documentară. Autorităţile locale vor să organizeze începând de anul acesta mai multe acţiuni culturale şi manifestări sportive, cu participare internaţională.

“De anul acesta începem să ne pregătim pentru 2020 când se vor împlini 600 de ani de la prima atestare documentară a comunei. Vom pune mai mult accent pe zona culturală şi pe tot felul de activităţi. Vor fi acţiuni mai ample la sărbătoarea comunei din luna iunie, la activităţile culturale şi sportive din august. La Maratonul Nordului vor veni echipe din străinătate. Vom fi parteneri în mai multe proiecte”, a mai declarat primarul comunei Pomîrla.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA