5 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

O bibliotecară împreună cu 22 de elevi transformă usturoiul în operă de artă FOTO&VIDEO

Mulţi au auzit de usturoiul de Copălău, mulţi au consumat acest produs care urmează a fi recunoscut ca unul tradiţional dar puţini sunt cei care ştiu că din usturoiul de Copălău se pot realiza adevărate opere de artă. O bibliotecară împreună cu 22 de copii din Copălău au realizat peste 70 de aranjamente din usturoi pe care le vor expune timp de două zile la Uvertura Mall.




Pe Cătălina Moisa (39 ani) am găsit-o în biblioteca din comuna Copălău. Pregătea produsele realizate de ea împreună cu 22 de elevi, pentru expoziţia care va avea loc astăzi şi mâine la Uvertura Mall. Sunt peste 70 de exponate realizate de copii cu vârsta între 9 şi 15 ani.

Cătălina Moisa a fost învăţătoare timp de 12 ani, educatoare doi ani iar de trei luni este bibliotecară în comuna Copălău. „Mi-a plăcut foarte mult munca alături de copii. Am venit la bibliotecă pentru a le arăta copiilor o altă faţă a ceea ce înseamnă o bibliotecă. Mi-am dorit de mulţi ani să vin. Sunt de doar trei luni şi deja avem al doilea eveniment organizat. Vreau să-i atrag pe copii prin tot felul de acţiuni şi nu doar pentru citit”, ne spune Cătălina Moisa la începutul discuţiei.

„Sunt dedicată usturoiului, sunt şi cultivator”

A început să realizeze aranjamente în urma cu câţiva ani, cu ocazia manifestărilor care se realizau în comuna Copălău. Pentru că era Festivalul Usturoiului, s-a gândit să facă un aranjament din usturoi. Cei care au văzut acele ornamente, au fost impresionaţi iar acest lucru a motivat-o pe Cătălina Moisa să continue.

„La sărbătoarea Usturoiului era nevoie de ornamente pentru cortul amenajat pentru invitaţi, oficialităţi, protocol. Am început cu grâu, porumb, stejar şi am zis: hai să pun şi usturoi. L-am combinat la început cu grâu, apoi am mai pus o frunză… Am ajuns să pictez. În 2015 am avut o activitatea cu copiii, din căţei de usturoi am făcut floricele, iepuraşi. În fiecare an la sărbătoarea Usturoiului tot am venit cu altceva. Anul acesta am făcut aranjamente din usturoi şi floarea soarelui. Aceste aranjamente s-au dat artiştilor care au urcat pe scenă şi au rămas impresionaţi. Maria Dragomiroiu s-a mirat şi a spus că nu a mai văzut un arajament cu usturoi. Eu vreau ca pe viitor să încercăm să ne promovăm, să facem aranjamente dedicate anumitor sărbători. Se promovează atât de mult Halloweenul care nu este al nostru ci e împrumutat. Noi trebuie să ne valorizăm tradiţiile şi obiceiurile noastre. Acum am reînviat ideea cu usturoiul pentru că este Sf. Andrei. Sunt dedicată usturoiului, sunt şi cultivator. Am zis să scoatem în evidenţă usturoiul de Copălău”, a mai povestit Cătălina Moisa.

Nu m-am aşteptat la un asemenea rezultat

Luna trecută, bibliotecara s-a gândit să organizeze o acţiune cu câţiva copii din Copălău. Spune că la început a fost greu deoarece elevii erau reticenţi dar acum insistă să realizeze cât mai multe ornamente şi aranjamente din usturoi. Văzând că se adună mai multe obiecte, s-a gândit că ar fi bine ca acestea să fie expuse undeva. A luat legătura cu cei de la Uvertura Mall care au acceptat să găzduiască o expoziţie timp de două zile.

„Eu am venit cu două-trei idei, aranjamente cu flori. Copiii au fost reticenţi la început. Am făcut rost de tot felul de materiale, i-am sprijinit şi au început să vină iar acum sunt foarte încântaţi. Am făcut începând de la coroniţe de agăţat, ornamente cu tricolor. Bufniţele au avut un mare impact asupra celor de pe facebook. Copiii veneau ei cu idei, hai să facem un coşuleţ. Îmi spuneau: doamna, nu am putut dormi aseară, m-am gândit să fac asta. Am făcut şi ornamente în burete. Nu m-am aşteptat la un asemenea rezultat. Mă gândeam că o să mergem cu câteva produse. Ei m-au impresionat şi asta mă motivează să continui. Majoritatea lucrărilor au fost făcute la masa asta”, ne-a mai spus Cătălina Moisa.

Ceea ce a reuşit să facă bibliotecara împreună cu cei 22 de copii, a stârnit admiraţia angajaţilor primăriei şi a cadrelor didactice. Biblioteca s-a transformat într-o mică expoziţie care este vizitată de oamenii din Copălău.

„Toţi colegii sunt încântaţi. Eu tot le-am spus. La început, cum făceam ceva, mergeam şi le arătam. Domnul primar a rămas fără cuvinte când a venit şi a văzut ce au făcut copiii”, afirmă Cătălina Moisa.

Joi şi vineri, produsele realizate de copiii din Copălău vor fi expuse la Uvertura Mall iar cei care vor dori, au posibilitatea de a cumpăra ornamentele.

„Bănuiesc că va fi interes. Am promovat pe facebook. O să aibă un mare impact faptul că merg ei. O să vândă ei, o să vadă reacţia cumpărătorilor. Vreau să văd cum îşi pun ei în valoare munca lor”, spune Cătălina Moisa. Pasiunea pentru usturoi a determinat-o pe bibliotecară să scrie şi o carte despre oamenii care trăiesc din vânzarea usturoiului. A găsit poveşti interesante despre cultivatorii din Copălău. Unii care au reuşit să-şi dezvolte mici afaceri şi alţii care şi-au pierdut banii câştigaţi din vânzarea usturoiului, la CARITAS.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA