Ieri seară, în jurul orei 20.10, poliţiştii Biroului Rutier Botoşani au identificat în trafic un autoturism condus de un tânăr de de 30 ani, din municipiul Botoșani.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la faptul că autovehiculul era modificat în scopul transportului de țigarete de contrabandă, s-a procedat la controlul acestuia, fiind identificate în locaşuri special amenajate, 1.500 pachete de ţigarete de proveniență Republica Moldova.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.
Cantitatea de țigarete, în valoare de peste 16.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, autoturismul utilizat la transportul ţigaretelor a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.