Apicultorul botoşănean Iustin Marineac a scos anul acesta pe piaţă un produs cu care a avut mare succes. Este vorba de borcanul cu miere în trei culori. A avut foarte multe comenzi, în special din străinătate, i s-a propus să vândă aparatul şi reţeta dar a refuzat. El este singurul care realizează acest produs şi a păstrat foarte bine secretul.
În urmă cu aproape un an, apicultorul Iustin Marineac s-a gândit să scoată un produs nou, diferit faţă de ceea ce comercializează ceilalţi apicultori. A confecţionat un aparat şi au urmat câteva luni de teste. În primăvara acestui an, Iustin Marineac a lansat pe piaţă un produs care a fost foarte apreciat.
“În iarna trecută am început să lucrez. Aveam comenzi de la oameni care nu sunt consumatori mari de miere şi care vroiau să încerce mai multe sortimente. M-am gândit să pun trei sortimente de miere într-un singur borcan. Borcanul conţine miere de rapiţă, polifloră şi de salcâm. Dimineaţa le recomand oamenilor o linguriţă de miere de salcâm care este energizantă. La prânz recomand mierea polifloră care ajută foarte mult la tranzitul intestina iar seara recomand mierea de rapiţă. În borcan sunt puse în acelaşi timp toate cele trei sortimente de miere. Ele nu se amestecă”, ne-a spus Iustin Marineac.
“Am avut oferte de a vinde schiţa aparatului”
Produsul lansat pe piaţă de Iustin Marineac a fost foarte apreciat atât în ţară cât şi în străinătate. De asemenea, au apărut persoane interesate de secretul produsului iar unii erau dispuşi să plătească pentru a produce şi ei.
“Au fost mulţi care m-au întrebat cum fac, să le dau şi lor reţeta. Am avut oferte inclusiv de a vinde schiţa aparatului. Unii mi-au spus că ei ştiu cum fac, că pun pe o parte borcanul… Nu iese. Este o tehnică, am un aparat la care am lucrat trei luni. E făcut de mine. Nu m-am gândit să vând aparatul. Încerc să fac faţă comenzilor. Am avut comenzi şi de 800 de borcane şi am făcut faţă”, a mai spus apicultorul botoşănean.
“Mă închid în camera mea şi apoi…”
Iustin Marineac păstrează foarte bine secretul acestui produs. El este singurul care realizează borcanul cu trei sortimente de miere şi spune că doar etichetarea, sigilarea şi verificare sunt făcute de către colaboratorii pe care îi are.
“Doar eu lucrez la acest produs. Am băieţi care mă ajută la treabă dar numai eu ştiu cum să fac acest borcan cu miere în trei culori. Mă închid în camera mea şi apoi le scot pentru a fi etichetate, sigilate, verificate. Doar eu lucrez”, a afirmat Iustin Marineac.
Apicultorul botoşănean lucrează acum la un produs nou despre care spune că va fi ceva deosebit. Acest produs ar putea apărea pe piaţă până la sfârşitul anului.
Mai citeşte: