1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Lipsă de respect pentru abonaţii FC Botoşani. Aşa arată scaunele în zona unde abonamentul costă 450 de lei GALERIE FOTO

scaune stadion, abonati (0)

FC Botoşani este pe primele locuri ale clasamentului Ligii 1 în ceea ce priveşte numărul de suporteri la meciurile de pe teren propriu. Indiferent că vine Dinamo, FC SB, CFR Cluj, Chiajna sau Voluntari, în tribunele stadionului Municipal sunt minim 3000 de oameni. Dintre aceştia, o treime au abonamente iar unii au plătit 450 de lei pentru a avea condiţii mai bune.

Din păcate, cei care administrează stadionul nu sunt interesaţi că unii botoşăneni au plătit 100 de euro pe un abonament deoarece banii nu intră în contul lor ci al clubului FC Botoşani. Astfel, suporterii care îşi cumpără an de an abonamente, găsesc la fiecare meci nişte scaune uzate şi de multe ori murdare. Oamenii s-au arătat deranjaţi, mai ales că la peluze sunt scaune aproape noi iar în respectivele zone ale stadionului stau foarte puţin spectatori.

Soluţia ar fi ca oficialii clubului FC Botoşani să le solicite celor de la DSPSA, administratorul Stadionului Municipal, să înlocuiască scaunele uzate cu alte care să ofere un minim de confort spectatorilor. O astfel de operaţiune nici măcar nu ar implica nişte costuri semnificative deoarece la peluza Nord sunt scaune aproape noi şi nu stă nimeni pe ele.

Nici jurnaliştii nu se bucură de un mai mare respect. De multe ori, scaunele şi masa presei au un strat gros de praf, semn că nu au mai fost curăţate de mult timp.

scaune stadion, abonati (1) scaune stadion, abonati (2) scaune stadion, abonati (3) scaune stadion, abonati (4) scaune stadion, abonati (5) scaune stadion, abonati (6) scaune stadion, abonati (7) scaune stadion, abonati (8) scaune stadion, abonati (9)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA