De 13 ani, pe data de 15 august este mare sărbătoare în comuna Vlăsineşti din judeţul Botoşani. Primăria împreună cu Consiliul Local organizează câte un eveniment artistic la care vin mii de oameni. Chiar dacă din luna iunie este un primar nou în comuna Vlăsineşti, tradiţia a continuat iar autorităţile locale au organizat un eveniment la care au venit peste 3000 de oameni.
Ziua comunei a debutat cu lansarea cărţii „Nunta de aur”, scrisă de profesorul Gheorghe Burac, după care a continuat cu un spectacol organizat la baza sportivă. Pe scenă au urcat Paula Seling, Celia, Los Anonimos, Alexandru Brădăţan şi ansamblul etno-folcloric „Plăieşii” din Republica Moldova. Tot în cadrul spectacolului, organizatorii au inclus şi sărbătorirea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Anul acesta, 17 familii din comuna Vlăsineşti au primit din partea primarul Andrei Bouariu cu câte un premiu în bani, o diplomă şi un buchet de flori.
“Astăzi sărbătorim ziua comunei, ziua satului. Este hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului. La noi a devenit o tradiţie să organizăm în această zi deosebită un spectacol de anvergură. Ducem tradiţia mai departe. Ediţia de astăzi a fost împărţită în două. Am avut lansarea unei cărţi sub coordonarea domnului profesor Gheorghe Burac, numită Nunta de aur la Vlăsineşti. A doua parte este spectacolul cu artişti de anvergură: Paula Seling, Plăieşii din Republica Moldova, Celia, Alexandru Brădăţan şi alţi artişti care încântă spectatorii veniţi în număr foarte mare. Ne bucurăm că am prins vreme bună şi am reuşit să avem şi anul acesta o ediţie deosebită”, ne-a spus Andrei Bouariu, primarul comunei Vlăsineşti.
Prezent la evenimentul de astăzi a fost şi senatorul Lucian Trufin, primar al comunei Vlăsineşti până la sfârşitul anului 2016. De această dată a venit în calitate de invitat şi nu de organizator dar a afirmat că i-a dat o mână de ajutor noului primar pentru a organiza Ziua comunei Vlăsineşti.
“Am primit invitaţia de a participa la Ziua comunei Vlăsineşti şi consider că este o încununare a muncii, a rezultatelor. Să nu credeţi că la acest eveniment nu mi-am adus aportul. Îl felicit pe actualul primar care a dus mai departe tradiţia. Ziua comunei Vlăsineşti a fost începută cu o lansare de carte, a urmat acel eveniment cu nunta de aur şi apoi spectacolul. Eu am avut încredere în Andrei Bouariu şi am încredere în continuare. El a dat dovadă că şi-a intrat bine în rol”, a spus senatorul Lucian Trufin.
Nici de la acest eveniment nu au lipsit politicienii. Fiind un primar PSD, la Vlăsineşti au fost prezenţi mai mulţi social democraţi. Cum în PSD sunt două tabere, la începutul manifestărilor a fost Costică Macaleţi şi cei din tabăra lui după care care au ajuns Doina Federovici cu Lucian Trufin, Marius Budăi, prefectul Dan Şlincu şi câţiva primari. Aceştia din urmă au fost invitaţi pe scenă şi au vorbit în faţa oamenilor care aşteptau mai degrabă să-i vadă pe artiştii anunţaţi de organizatori.