Duminică, în intervalul 12:00 – 16:00, la etajul trei al Uvertura Mall, va avea loc o expoziție de arme airsoft. La ultimul etaj al parcării, atât pasionații cât și curioșii, vor avea ocazia să participe la demonstrații și să testeze armele trăgând la țintă.
Echipamentele de airsoft sunt copii fidele ale armelor și echipamentelor folosite de forțele armate sau de către poliție.
Replicile de airsoft sunt de trei tipuri, din punct de vedere al modului de propulsie a bilei:
– pe bază de gaz (CO 2, “Green Gas” sau “Red Gas”;
– pe bază de arc (aerul este comprimat, printr-o duză, cu ajutorul unui mecanism cu arc și piston acționat manual), denumite și spring-uri sau spring-ere.
– cu propulsie electrică (folosesc motoare electrice pentru a acționa un piston cu arc; aceste replici sunt cunoscute și ca AEG-uri).
Airsoft-ul a fost „inventat” în Japonia, în jurul anului 1970, pentru a asigura pasionaților de arme o alternativă, ca urmare a unei legi care interzicea deținerea de arme de către civili. Drept urmare, împătimiții de arme au fost aduși în situația de a produce replici cât mai precise.
Airsoftul este un sport modern ce poate fi jucat fie ca simulare a unui conflict militar fictiv, fie ca hobby recreațional de week-end. Spre deosebire de paintball, cu care are câteva elemente comune, airsoftul se bazează pe onoarea individuală a jucătorilor, nu pe semne de vopsea lăsate pe echipament.