La data de 13.05.2017, orele 18:00, A.D. de 64 de ani, din comuna Avrămeni, judeţul Botoşani, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea o autoutilitară, pe strada Săvenilor din municipiul Botoșani.
În urma controlului autovehiculului, polițiștii au stabilit că avizul de însoţire prezentat pentru cantitatea de 3,2 metri cubi cherestea, transportată în autoutilitară, este expirat din data de 11.05.2017.
Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată și predată în custodie Ocolului Silvic Botoșani.
Conducătorul autoa fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 5000 lei, iar autoutilitara a fost ridicată în vederea confiscării și predată în custodie proprietarului.