0.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Lucrările la Vama Racovăţ se finalizează în august. Ce se va întâmpla după finalizare?

vama racovat

Vama Racovăţ va putea să devină funcţională până la sfârşitul acestui an. Lucrările au fost reluate şi sunt în grafic, în momentul de faţă. Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomârla spune că dacă se lucrează în acelaşi ritm, în august finalizată investiţia.

„Cred că lucrările vor fi finalizate în luna august. Etajul unul este gata în ceea ce priveşte finisajele. Acum se lucrează la utilităţi. Mai este 10% de lucru din ceea ce înseamnă clădirea vămii. Mai trebuie realizate benzile de rulare şi cabinele. Sunt nişte reglementări care trebuie respectate. Ulterior trebuie să vedem funcţionalitatea. Trebuie să asigure personal. Iniţial am crezut că este o glumă dar acum s-a făcut ceva”, a precizat Dumitru Chelariu.

Primarul comunei Pomârla a făcut un apel către Consiliul Judeţean pentru a găsi o soluţie în vederea rezolvării problemelor de la Vama Rădăuţi Prut. El consideră că la ora actuală Consiliul Judeţean nu are fondurile necesare investiţiei de la Vama Răuţi Prut.

„Rog Consiliul Judeţean să se gândească şi la Vama Rădăuţi Prut care este foarte importantă. Acolo trebuie şase-şapte milioane de euro iar Consiliul Judeţean nu o va face. Este o vamă prin care se ajunge în Ucraina şi Moldova. Este un punct strategic şi ar trebui să fie dat în sistemul naţional”, a mai precizat primarul comunei Pomârla.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA