Noaptea trecută a revenit ninsoarea iar din această după amiază Botoşaniul a intrat în Cod Galben. Reprezentanţii Urban Serv susţin că au intervenit deja şi sunt pregătiţi să intervină în continuare.
“Ştiam că sunt condiţii de ninsoare. Se pare că la noapte şi mâine dimineaţă vor căderi mai abundente de zăpadă. Noi ne-am pregătit. Am intervenit de noaptea trecută, am dat cu material antiderapant iar pe căile rutiere nu s-a aşternut zăpada. Avem maşini de patrulare în fiecare noapte ţinând cont că temperatura este negativă şi există riscul producerii de polei. Suntem pregătiţi să intervenim. Noi intervenim pe aleile şi pe străzile existente în graficul de lucru. Graficul de lucru, traseele şi modalitatea de lucru sunt afişate pe site-ul societăţii Urban Serv. Pot fi accesate de orice cetăţean al municipiului Botoşani. poate să vadă dacă în zona dumnealui trebuia intervenit şi nu s-a intervenit iar în acest caz poate apela la dispeceratul societăţii care funcţionează 24 de ore din 24”, a declarat Simion Drelciuc, director Urban Serv.
“Avem stocul de material antiderapant. Chiar ieri am mai făcut o comandă. Având în vedere că în luna februarie vor fi căderi de zăpadă şi ploi, riscul de producere al poleiului este destul de mare. Până acum am reuşit să păstrăm carosabilul în condiţii bune şi nu s-au înregistrat incidente deosebite”, a adăugat directorul general al Urban Serv.