În Partidul Social Democrat deja au început să apară persoane nemulţumire care critică deciziile lui Liviu Dragnea şi faptul că Guvernul Grindeanu a emis o ordonanţă care a dus la un val de proteste, cu sute de mii de oameni pe străzi.
Am solicitat un punct oficial de vedere de la senatorul Doina Federovici pentru a afla cum se poziţionează PSD Botoşani în interiorul partidului.
Redăm mai jos comunicatul transmis de către Doina Federovici, preşedinte PSD Botoşani:
„Proiectele de lege promovate de Ministerul Justiției au ajuns în Parlament și urmează să le analizăm în perioada următoare. Armonizările realizate asupra Codului penal trebuie puse în acord cu cerințele Curții Constituționale și ale instanțelor europene.
Orice decizie a CCR ar trebuie pusă în act la maxim 45 de zile de la emiterea deciziei respective. Ori acest termen a fost cu mult depăşit. Judecătorii erau obligaţi să judece speţe în baza unei legislaţii neconstituţionale ceea ce nu poate fi tolerat într-un stat de drept.
Vreau să subliniez un lucru în legătură cu principalele modificări criticate la OUG de modificare a codului penal. Este foarte important de observat că abuzul în serviciu nu este eliminat! Scopul central al statului român trebuie să fie acela de recuperare cu celeritate a tuturor prejudiciilor produse prin fapte de corupţie. De aceea, cei care se află sub pragul prevăzut de ordonanţă, nu vor face închisoare pentru a nu contribui la fenomenul aglomerării închisorilor dar vor da înapoi prejudiciile către stat.
În același timp, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei atrage atenția că interpretarea discreționară a „abuzului în serviciu” poate fi folosită ca armă politică și recomandă abrogarea sau clarificarea acestei infracțiuni.
Reacțiile agresive din partea domnului președinte Ioahnnis pot fi privite ca o reacție determinată de pierderea controlului politic pe care îl putea exercita prin aplicarea discreționară a unor prevederi vagi din Codul Penal. Este important să avem legi cât mai clare, fără interpretări.
PSD Botoșani susține Guvernul Grindeanu să pună în aplicare programul de Guvernare. Parlamentarii PSD din Botoșani au făcut o promisiune alegătorilor privind creșterea veniturilor și reducerea taxelor. Ne interesează să ne respectăm promisiunile față de botoșăneni și să mergem mai departe cu aplicarea proiectelor prin care creăm locuri de muncă și rezolvăm problemele locale legate de instratuctura rutieră, modernizări de școli și spitale.
Respectăm decizia tuturor persoanelor care au protestat, atât la Botoșani, cât și în restul țării față de proiectele Guvernului. Poziția cetățenilor trebuie luată în considerare.
Am observat că sunt și alte opinii ale colegilor noștri de la organizații din țară. Cred că cel mai important este și pentru colegii mei din țară să realizăm pentru fiecare zonă din țară ceea ce ne-am propus prin programul de guvernare. Alegătorii din România așteaptă de la PSD să pună în practică măsurile de creștere a veniturilor populației și să ne ocupăm de programul naţional de dezvoltare locală, care a fost extins cu 9500 de obiective de investiţii, majoritatea în domeniul educaţiei și sănătății”.