Bucurie mare pentru 48 de familii din municipiul Dorohoi. În această dimineaţă, cele 48 de familii au fost invitate în noul sediu al Primăriei Dorohoi unde au primit repartiţiile pentru locuinţele ANL. Ulterior, tinerii au mers în cartierul ANL pentru a primi cheile şi pentru a vedea locuinţele în care urmează să se mute.
Noua sală de şedinţe a Consiliului Local Dorohoi a fost gazda primului eveniment important. 48 de familii din municipiul Dorohoi au venit pentru a primi repartiţiile locuinţelor ANL. Cei cu punctajul cel mai mare au avut posibilitatea să-şi aleagă în care din cele 48 de apartamente doreşte să locuiască. La eveniment au fost prezenţi şi parlamentarii PSD Doina Federovici, Lucian Trufin şi Marius Budăi. Ulterior, noii chiriaşi şi autorităţile locale au mers în cartierul ANL pentru a participa la inaugurarea oficială a celor 48 de locuinţe ANL.
Tinerii au avut posibilitatea să vadă unde vor locui de acum şi au rămas impresionaţi cum arată apartamentele.
“Anul ăsta am depus cererea. Anul trecut a venit copilaşul. Pe 1 februarie face un an iar de ziua lui a venit vestea asta extraordinară. Apartamentul este foarte frumos, este lucrat bine, se vede că şi-au dat silinţa. Mulţumim domnului primar că face asta pentru noi, tineretul din Dorohoi. E mai greu să ne putem cumpăra o locuinţă”, ne-a spus Iulian Ilcu.
“De vreo patru ani aşteptăm locuinţa. Este foarte frumoasă, nu ne mai aşteptam să primim o locuinţă. Până acum am stat cu chirie în altă parte dar e foarte greu când nu este al tău. Acum suntem foarte bucuroşi că avem locuinţa noastră. Ne vom muta cât de repede posibil”, a spus Florin Neamţu.
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, deja se gândeşte la un nou proiect de acest gen. El a început demersurile pentru încă 48 de locuinţe ANL şi le-a solicitat sprijinul parlamentarilor botoşăneni pentru a susţine un astfel de proiect.
“E o investiţie important în municipiul Dorohoi pentru că este destinată tinerilor şi este o formă prin care comunitatea locală încearcă să stabilească tinerii în municipiul Dorohoi. Locuinţele ANL au fost o prioritate pentru mine. Dacă acum opt ani aveam 800 de cereri pentru locuinţe în prezent aproape toate aceste cereri sunt rezolvate. Pentru anul acesta şi anul viitor avem un program de construire a încă 48 de apartamente. Îndemn tinerii din Dorohoi să vină şi să solicite locuinţe. Lucrările la cele 48 de locuinţe au început în primăvara anului trecut şi au fost finalizate până la sfârşitul anului. Am întârziat un pic cu utilităţile şi protocoalele de predare-primire. Investiţia este în jur de 50 de miliarde de lei vechi. Sistematizarea zonei se va face după ce vom construe şi următorul bloc. În momentul de faţă, în acest cartier sunt în jur de 140 de locuinţe ANL”, ne-a spus Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Noii chiriaşi urmează să semneze contractele în termen de zece zile iar ulterior fiecare va putea să încheie contractele cu furnizorii de utilităţi.