Ieri, în jurul orei 13.45, un bărbat de 47 ani, din comuna Dângeni, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un moped pe Calea Naţională din municipiul Botosani, dinspre intersectia cu str. Octav Onicescu spre intersectia cu str. Cuza Vodă, a provocat un accident rutier.
Bărbatul se deplasa pe banda a III-a, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulaţie, împrejurare in care a pierdut controlul directiei, intrând in coliziune cu un autoturism care se afla parcat regulamentar pe banda întâi.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului mopedului care a fost internat la Spitalul de urgenţe Botoşani. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.