Gruparea FC Rapid a câştigat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv litigiul cu Federaţia Română de Fotbal, forul de la Lausanne acordând licenţa clubului giuleştean pentru ediţia 2014-2015 a Ligii I, a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele Nicolae Manea.
„Tribunalul a făcut dreptate. Am câştigat litigiul la TAS şi am primit licenţa pentru sezonul următor al Ligii I. Sincer, noi nici nu trebuia să ajungem aici, pentru că dosarul nostru de licenţiere a fost în regulă. Nu îmi explic nici acum de ce domnul Duru ne-a refuzat dreptul de a promova. Dar asta nu mai contează, Rapid va juca din nou în Liga I chiar din acest sezon. Vreau să mulţumesc în mod special Ligii Profesioniste de Fotbal pentru ajutorul pe care ni l-a dat în acest litigiu de la Lausanne”, a declarat Nicolae Manea.
Chiar dacă vor juca în sezonul viitor în Liga 1, problemele Rapidului nu sunt în totalitate rezolvate. Viorel Moldovan anunţă că nu se ştie dacă va continua să pregătească echipa din Giuleşti din cauza condiţiilor financiare dificile.
„Doamna administrator judiciar ne-a anunţat că am primit licenţa. Nu ştiu dacă voi rămâne la Rapid. Depinde de aspectul financiar. Trebuie să vină cineva să investească. Cu lotul actual nu putem face faţă în prima ligă. Avem nevoie de întăriri, practic trebuie să aducem o întreagă echipă”, a spus Moldovan la Sport.ro.
Nici Răzvan Burleanu nu a răma impasibil după aflarea veştii că Rapid a primit licenţa pentru Liga 1 la TAS. Preşedintele FRF a anunţat că va lua măsuri împotriva membrilor Comisiei de Licenţiere de la apel.
„Membrii Comisiei de Licenţiere de la apel vor fi schimbaţi”, a spus Răzvan Burleanu, preşedinte FRF, pentru ProSport.
Citeşte mai mult pe Prosport