2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Ţigări de contrabandă descoperite într-un magazin din Bucecea

tigari plugaru

În data de 15.09.2016, în jurul orei 11.30, o echipă mixtă formată din poliţişti şi jandarmi, în cadrul unui control comun cu  inspectori I.T.M. Botoşani pe linia forţei de muncă, au depistat pe F.L. de 50 ani, gestionară la un magazin din oraşul Bucecea, în timp ce deţinea în interiorul punctului de lucru cantitatea de 39 pachete ţigări, pentru care nu deţinea documente de provenienţă şi despre care cunoştea că provin din activităţi de contrabandă.

Cantitatea de ţigarete a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuiesc plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA