FC Botoşani va întâlni sâmbătă după amiază, de la ora 18.30, pe teren propriu, formaţia CFR Cluj, o echipă care deşi a început campionatul cu -6 puncte, speră să prindă play-off-ul Ligii I, în acest sezon competiţional.
Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani, consider că echipa sa are un dezavantaj înaintea meciului de sâmbătă. Dacă CFR Cluj a jucat deja două meciuri oficiale, FC Botoşani nu are niciunul iar asta poate conta destul de mult.
“Nu am jucat în prima etapă. Sunt un pic neliniştit. Nu este normal ca în 2016, într-o ţară civililzată, să nu cunoşti cu cine joci în prima etapă sau campionatul să nu ştie câte component are sau care sunt acelea.
Din păcate, ghinionul a dat peste noi. Noi am picat în prima etapă cu acea necunoscută. Din acest motiv, programul a fost dat peste cap. Eram cu toţii canalizaţi pentru a începe campionatul, băieţii erau foarte pregătiţi. Acea amânare sau anulare ne-a dat un pic peste cap. Eu sper ca acest lucru să nu se observe dar nu este normal ca noi să plecăm cu acest handicap. Am mai făcut-o şi în alte campionate dar din păcate nimeni nu răspunde. Sacrificaţii sunt aceeaşi, jucătorii, antrenorii, cluburile în speţă care cheltuiesc bani dar nu interesează pe nimeni”, a declarat Leo Grozavu.
Cât priveşte adversarul de sâmbătă, tehnicianul botoşănean spune că în mod cert nu va mai fi un joc precum cel din ultima etapă a sezonului trecut când roş-alb-albaştrii s-au impus fără emoţii.
“Întâlnim o echipă puternică a campionatului, o echipă omogenă care şi-a schimbat foarte puţin lotul de jucători. Nu sunt noutăţi în echipa de bază, o echipă cu jucători valoroşi, cu un antrenor bun. Ne va aştepta o partidă dificilă dar suntem încrezători că putem face o partidă bună şi la final să fim bucuroşi. Am încredere în jucători, am parcurs o perioadă bună de pregătire. Chiar dacă am pierdut jucători importanţi, sunt convins că jucătorii nou veniţi se vor mula pe ceea ce dorim noi să facem aici iar randamentul lor va fi cel aşteptat de noi. I-am analizat pe CFR, îi cunoaştem foarte bine. Vreau ca toată lumea să fie conştientă că nu va mai fi CFR-ul din ultima etapă a campionatului trecut. Va fi un alt joc, un CFR mult mai motivate, mai dornic de a-şi lua revanşa. În acelaşi timp, şi noi suntem încrezători în forţele noastre. Am demonstrate că suntem o echipă puternică şi sunt convins că vom da o replică sănătoasă CFR-ului”, a adăugat Leo Grozavu care a făcut apel la suporterii botoşăneni să vină într-un număr cât mai mare şi să susţină echipa: “Sper să fie în număr cât mai mare la stadion, să ne susţină. Avem nevoie de sprijinul suporterilor. Avem un public foarte pretenţios, trebuie să-l mulţumim cu prestaţii pe măsură”.
Matulevicius: “Cred că vom câştiga noi”
Jucătorii echipei FC Botoşani sunt optimişti înaintea meciului cu CFR Cluj dar susţin că au fost puţin afectaţi de ceea ce s-a întâmplat înaintea primei etape a campionatului. Ei spun că şi-au făcut bagajele pentru a pleca la Timişoara dar au fost nevoiţi să rămână acasă deoarece LPF şi FRF nu au fost în stare să ia o decizie în privinţa ultimei echipe care va intra în Liga I.
“Aşteptăm deja de mult să începem campionatul. Am fost pregătiţi să plecăm la Timişoara după care nu mai plecăm. Aveam făcut şi bagajul, toţi băieţii aşteptau să începem campionatul. Asta e în România. Ne pregătim foarte bine pentru meciul de sâmbătă, suntem încrezători şi sper ca după meci să ne bucurăm. Deja ştim pe CFR, ştim ce jucători au dar eu cred că vom câştiga noi”, a declarat Matulevicius care vrea în acest sezon accederea în play-off şi un trofeu:
“Fiecare jucător se gândeşte să câştige un trofeu dar o luăm pas cu pas. Începem campionatul, apoi avem Cupa Ligii, Cupa României. Eu cred că avem o echipă foarte bună şi trebuie să ne gândim la play-off”.
Vaşvari: “CFR-ul este una dintre cele mai valoroase echipe de la noi din ţară”
Gabriel Vaşvari, noul căpitan al FC Botoşani, esteincert pentru partida cu CFR dar face eforturi mari pentru a intra din primul minut. El consideră că acest joc este foarte important pentru parcursul ulterior al echipei şi că trebuie câştigat.
“Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă, ştim cu toţii valoarea echipei din Cluj, o echipă omogenă. Sunt tot aceeaşi jucători din sezonul trecut în primul 11. CFR-ul este una dintre cele mai valoroase echipe de la noi din ţară. Nu va mai semăna cu meciul din sezonul trecut. Atunci ei veneau după câştigarea finalei cupei, erau euforici, puţin mai relaxaţi pentru că aveau obiectivul îndeplinit. Va fi foarte greu sâmbătă. Noi trebuie să ne facem jocul şi să ieşim învingători”, a declarat Gabriel Vaşvari.