„Odata ce ai incercat zborul, vei pasi totdeauna pe pamant cu ochii ridicati spre cer, acolo unde ai fost, si vei dori mereu sa te intorci”, spunea Doru Gavril intr-un interviu acordat unui ziar din Botosani. Vorbim de pilotul care si-a pierdut viata, ieri dupa-amiaza, dupa ce elicopterul SMURD, care efectua misiuni si la Botosani in care se afla impreuna cu copilotul, asistentul si medicul s-a prabusit.
Fostul sef ISU Botosani, Radu Anton l-a cunoscut pe salvatorul nascut la Viisoara si cu parere de rau a spus ca s-a pierdut un om important si dedicat meseriei pe care o practica.
„Era un om, din pacate vorbim la trecut, totdeauna disponibil, totdeauna gaseai la el un cuvant de incurajare si era tipul profesionistului desavarsit, niciodata nu se plangea, niciodata nu spunea nu, ca de altfel in meseria asta a salvatorilor nu poti spune nu. Esti solicitat sa mergi la cazuri si ziua, si noaptea, si iarna, si vara, si cand ploua, si cand ninge, si cei care te solicita asteapta sprijinul tau, practic isi pun viata lor in mana ta si in priceperea ta”, a declarat Radu Anton, colonel in rezerva.
Moartea pilotului a indoliat localitatea natala a acestuia. Oamenii din sat isi amintesc cu drag de el si spun, ca de mic i-a placut zborul si visul sau a devenit realitate.
„Trecea pe aici, facea doua-trei ture si isi saluta parintii. Eram mandri de el sa stiti. Intreaga comuna il respecta si il stia ca pe un om de baza. Am pierdut un om mare sa stiti din comuna asta a noastra”, a declarat Neculai Achitei.
Tragedia din Republica Moldova i-a cutremurat pe colegii UPU-SMURD din Botosani.
„Reprezinta iarasi o drama ca si celelalte dinainte care s-au intamplat, s-au mai pierdut niste salvatori de vieti. Aceasta este meseria noastra care este supusa intr-adevar acestor tipuri de risc, dar nu avem ce sa facem deoarece ca sa ne ajutam semenii suntem obligati profesional sa facem si aceste tipuri de activitati. Atat eu, cat si colegii mei de la urgenta si colegii din Smurd, suntem alaturi de familiile indoliate si le transmitem sincere condoleante”, a spus Petre Radauceanu, medic sef UPU-SMURD Botosani.
Comandantul echipajului Doru Gavril este originar din judetul Botosani. Avea 53 de ani si avea 4.181 ore de zbor la activ. Lucra in armata din 1985 si in MAI din 2005, era casatorit si avea un copil.
Si asistentul SMURD, Gabriel Sandu in varsta de 38 de ani era originar din Dorohoi si avea o experienta de 11 ani in elicopterele SMURD.
Ieri, elicopterul zbura spre Cahul sa preia un pacient pentru a-l transporta la un spital din Chisinau, dupa ce mai efectuase inca un zbor. La ora 14.13, aparatul de zbor a disparut de pe radar. S-a prabusit intr-o padure, iar toti cei patru pasageri si-au pierdut viata.
In Republica Moldova s-a tinut un minut de reculegere pentru victimele accidentului de joi. Sirenele au fost pornite in toata tara. Localnicii au depus flori si lumanari pentru a-i omagia pe cei patru eroi cazuti la datorie.
Diana Cimpoesu, coordonatoul UPU-SMURD din cadrul Spitalului Sfantul Sipridon Iasi, a declarat vineri dimineata ca ramasitele trupesti vor fi aduse in cursul dupa-amiezii la Iasi. Sicriele cu trupurile neinsufletite ale medicului Mihaela Dumea, asistentului medical Gabriel Sandu si comandorului Doru Gavril vor fi depuse in Biserica Sf. Spiridon din Iasi, iar cel de-al patrulea, cu trupul copilotului Voicu Socae, va fi dus la Bacau.