1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Cei mai talentaţi copii şi tineri din România, Moldova şi Ucraina s-au întrecut la Festivalul Satule Mândră Grădină de la Bucecea – GALERIE FOTO&VIDEO

Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (6)

Timp de două zile, oraşul Bucecea a devenit o capitală a folclorului românesc. Peste 80 de copii şi tineri s-au înscris la cel mai longeviv festival din zonă, festival ajuns la ediţia a XXXVII-a. Dintre aceştia, doar 50 au trecut de preselecţie şi au fost admişi în concurs.

În prima zi, concurenţii au urcat rând pe rând pe scena Centrului Cultural Bucecea şi au încercat să impresioneze atât publicul cât mai ales juriul format din oameni cu mare experienţă în muzica populară şi în tot ceea ce înseamnă folclorul românesc. Astăzi, în a doua zi a festivalului, a fost programată festivitatea de premiere şi recitalurile câştigătorilor la fiecare categorie de vârstă.

Andron Ţâmpău, primarul oraşului Bucecea, consideră că ediţia din acest an a fost una din cele mai reuşite din istoria festivalului, ţinând cont de numărul mare de participanţi şi de valoarea concurenţilor.

„Este a XXXVII-a ediţie a Festivalului Satule Mândră Grădină. Este cel mai longeviv festival de folclor din Moldova. A devenit un brand al localităţii Bucecea. Pe această scenă s-au lansat multe valori ale folclorului moldovenesc. Nu este uşor să organizezi un asemenea festival. La fiecare ediţie am avut grijă ca preşedintele juriului să fie o personalitate marcantă a folclorului din România. De cinci-şase ani invităm formaţii din Republica Moldova şi Ucraina. În acest an am avut o reprezentare foarte bună. S-au înscris aproape 80 de concurenţi iar în urma preselecţiei, pe scena Centrului Cultural Bucecea au urcat peste 50 de concurenţi. Juriul ridică ştacheta în fiecare an. Trebuie să dispară acele kitsch-uri care încă mai predomină piaţa folclorică din ţara noastră. Toate ediţiile au fost reuşite dar parcă de această dată am avut mai mulţi copii foarte bine pregătiţi“, a declarat Andron Ţâmpău.

Valoare concurenţilor a fost remarcată şi Elise Stan, preşedintele juriului. Cunoscuta producătoare şi realizatoare de emisiuni de la TVR consideră că nu peste mult timp, o parte dintre concurenţii festivalului de la Bucecea vor deveni artişti cunoscuţi în România.

„Mă aflu pentru prima dată la acest festival şi le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie. Pentru mine este un bun prilej să aflu nume noi pe care ulterior le vom promova iar peste timp să ajungă nume importante în muzica populară românească. Ieri au fost mai mulţi copii şi tineri care mi-au atras atenţia. Voi ţine în continuare legătura cu organizatorii pe a urmări evoluţia acestor tineri. Poate în curând îi vedem în spectacolele sau emisiunile Televiziunii Române. La un concurs, misiunea juriului este extrem de dificilă. Nu te poţi juca cu sufletele tinerilor, nu le poţi răni sufletele copiilor. Noi cântărim cu mare responsabilitate fiecare evoluţie scenică. Cel mai important criteriu este să cânte corect, apoi vorbim de repertoriu, de respiraţie, dicţie, prezenţă scenică, costume. La acest concurs, în proporţie de peste 90% au ştiut să respecte costul tradiţional. Felicit părinţii care îşi îndrumă copiii să se apropie de folclor. Un cuvânt de laudă trebuie să aduc profesorilor îndrumători“, a declarat Elise Stan.

De la ediţia din acest an nu au lipsit nici politicienii. Candidaţii PNL şi PSD la Consiliul Judeţean, Gheorghe Sorescu şi respectiv Costică Macaleţi, au fost prezenţi la festivitatea de premiere. De asemenea, au fost prezenţi senatorii Doina Federovici şi Viorel Grigoraş, precum şi deputatul Tamara Ciofu.

Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (1) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (21) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (20) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (19) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (18) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (17) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (16) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (15) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (14) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (13) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (12) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (11) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (10) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (9) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (8) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (7) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (6) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (5) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (4) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (3) Bucecea, Festivalul Satule Mandra Gradina 2016 (2)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA