Printr-un proiect de lege adoptat astăzi, Guvernul a modificat și completat Ordonanța 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în scopul transpunerii în legislația națională a unor prevederi din Directiva europeană de aplicare a taxelor la vehicule grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri.
Un aspect important vizat de transpunere constă în stabilirea unor proporții între nivelul anual și cel intermediar al tarifului de utilizare (rovinietei) cu valabilitate de o zi, șapte zile și 30 zile. În acest sens, prin modificarea tarifelor existente în conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica următoarele proporții: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful săptămânal va fi maximum 5% din tariful anual și tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual.
Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern în condițiile în care Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea obligațiilor de stat membru, anume de transpunere în legislația națională a prevederilor Directivei 2011/76/UE până la 16 octombrie 2013.
Prin transpunerea acestor prevederi, prin proiectul de lege se are în vedere recalcularea tarifelor intermediare de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România pentru vehiculele de transport marfă cu masă totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone.
Tarifele pentru celelalte categorii de vehicule (pentru transport persoane și pentru transport marfă cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone) rămân la nivelul aplicat în prezent.
Având în vedere că modificarea tarifelor nu se aplică și la vehiculele de transport persoane, vor apărea în această situație două noi categorii de vehicule, H și G, care reprezintă vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și, respectiv, vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto). Aceste tipuri de vehicule sunt cuprinse, în prezent, în categoriile C și, respectiv D. Pentru prima categorie se vor percepe tarife cuprinse între 4 euro (rovinietă valabilă o zi) și 320 de euro (valabilitate un an), în timp ce pentru vehiculele cuprinse în categoria H prețurile rovinietei variază între 7 euro (valabilitate o zi) și 560 de euro (pentru 12 luni).
Astfel, tariful rovinietei pentru o zi în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone ar urma să se majoreze la 11 euro, comparativ cu 4 euro cât este în prezent. De asemenea, prețul pentru o săptămână se va situa la 27 de euro (față de 20 de euro), iar pentru 30 de zile la 55 de euro (de la 52 de euro). În ceea ce privește tariful perceput pentru o rovinietă valabilă un an, acesta va fi de 550 de euro, față de 320 de euro, în prezent, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone.
Totodată, tarifele pentru roviniete se modifică, în funcție de valabilitate, și pentru categoriile D (vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone) și E (vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe, inclusiv).
Pentru vehiculele de transport de marfă cu MTMA între 7,5 şi 12 tone, exceptând rovinieta pentru o zi – care va fi de 11 euro în loc de 7 – şi cea pentru 12 luni – care va fi de 635 de euro în loc de 560 -, tarifele vor scădea, după cum urmează: pentru şapte zile: 31 de euro (faţă de 35, cât este în prezent); pentru 30 de zile: 63 de euro (faţă de 91); pentru 90 de zile: 180 de euro (faţă de 210).
Referitor la vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (cu maximum trei axe), rovinieta pentru o zi va fi de 11 euro în loc de 9 euro, pentru şapte zile: 36 de euro (faţă de 45, cât este acum); pentru 30 de zile: 72 de euro (faţă de 117); pentru 90 de zile: 205 euro (faţă de 270); pentru 12 luni, tariful va fi în continuare de 720 de euro.
În schimb, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), încadrate în categoria F, prețul rovinietei se menține atât la valabilitatea pentru o zi (11 euro), cât și la valabilitatea pentru un an (1.210 euro). În privința celorlalte tipuri de perioade, tarifele scad față de cât sunt în prezent, iar cea pentru 30 sau 90 de zile va costa mai puţin (121 de euro, faţă de 143, respectiv 350 de euro, faţă de 374).
Proiectul de lege va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului, noile tarife urmând să intre în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial, iar tarifele de utilizare achitate anterior intrării în vigoare a noii grile de tarifare își mențin valabilitatea.