Penultima rundă a sezonului regulat din Liga 1 a consemnat, luni seară, o mare surpriză, FC Voluntari reușind să treacă de Steaua într-o manieră entuziasmantă, scor 3-1. Colecția de vedete a lui Laurențiu Reghecampf a fost umbrită de mijlocasul Hamed Kone, a cărui dublă de senzație din final a îngenuncheat campioana en titre.
Steaua ocupă în prezent locul 5 în clasament și se află la 7 puncte distanță de liderul Astra, iar în ultima etapă va primi vizita lui CSMS Iași, formație care vine în București să-și joace cea din urmă șansă la play-off. Se anunță, așadar, un meci de foc pentru Roș-Albaștri, care au nevoie de o victorie pentru a fi siguri că nu intră în play-off cu un handicap prea mare față de lider, indiferent de numele acestuia.
Deși a fost în fruntea ierarhiei o bună bucată de timp, Astra nu este sigură că va termina pe prima poziție pentru a fi „câștigătoarea morală” a campionatului, așa cum ar dori antrenorul său Marius Șumudică. Giurgiuvenii vor primi vizita lui Dinamo, o echipă aflată în mare formă, care ar putea termina pe primul loc, cu condiția să întoarcă rezultatul din tur, când a pierdut în fața giurgiuvenilor cu 0-1. În cazul în care Câinii vor învinge lunea viitoare, iar Viitorul va câștiga acasă în fața Pandurilor, atunci Astra, Dinamo și echipa lui Hagi vor termina la egalitate sezonul regulat și vor intra cu același număr de puncte în play-off. Va fi, cu siguranță, spectacol atât pentru suporteri, cât și pentru amatorii de pariuri sportive, aflați în căutarea unor oferte bogate pe site-uri de specialitate precum bet365.
FC Botoșani este implicată, la rândul său, într-un alt meci de foc, urmând să dea piept în deplasare cu ASA Târgu Mureș, o formație care trage cu disperare să încheie pe locul 6, ocupat în momentul de față de CSMS Iași, care are un punct în plus. Rămasă fără antrenorul Petre Grigoraș după cele două eșecuri din acest an, ASA trebuie să obțină cel puțin un rezultat de egalitate pentru a spera la play-off. Există însă și posibilitatea ca mureșenii să câștige jocul cu trupa lui Cristi Pustai și să joace în play-out, în cazul în care ieșenii vor bate la rândul lor pe Steaua.
Pentru Botoșani, care vine tot după două înfrîngeri, un egal ar ajuta-o să intre în play-out cu un punct în plus, având în vedere regula rotunjirii în sus, astfel că dacă ar încheia sezonul regulat cu 27 de puncte, formația moldoveană ar merge în faza următoare cu 14 puncte. Din acest punct de vedere, este un meci cu miză și pentru Botoșani, care are totodată nevoie de un rezultat bun pentru a intra în play-out cu un altfel de moral.
În partea de jos a ierarhiei, Petrolul speră să câștige la Timișoara pentru a merge în play-out cu un handicap de doar cinci puncte față de ultimul loc salvator, după un sezon regulat dezastruos, în care a agonisit abia 8 puncte. Într-un alt derby al disperării, Concordia Chiajna are șansa să se apropie de prima poziție salvatoare în cazul unui succes cu FC Voluntari, însă e greu de crezut că echipa lui Ionel Ganea va ceda ușor, dupa victoriile cu ACS Poli Timișoara si Steaua.