Oficialii clubului FC Botoşani pregătesc mai multe acţiuni de marketing pentru meciul cu Astra Giurgiu, programat vineri, începând cu ora 20.30, pe stadionul Municipal.
Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani, a declarat că înaintea meciului, începând cu ora 19.00, o parte dintre jucătorii care nu vor putea evolua, precum Martinus şi Vaşvari, îi vor pe suporteri, la poarta stadionului. Va fi o sesiune de autografe, vor fi împărţite postere şi materiale promoţionale iar suporterii au posibilitatea de a discuta cu fotbaliştii. De asemenea, înaintea startului partidei, FC Botoşani va lansa noul imn al echipei, imn care a fost realizat şi care va fi cântat live de că trupa Gelu Graur Band.
„Rugămintea noastră este ca publicul să vină mai devreme la stadion. Vom avea o acţiune cu noul imn al echipei. Jucătorii care nu vor fi în lot şi cei suspendaţi vor participa la o sesiune de autografe înaintea meciului. Vor împărţi postere şi alte materiale promoţionale. De asemenea, vom avea şi acea tombolă. Toţi cei care doresc să vină la această tombolă să vină până vineri la ora 16.00. atunci vom închide acţiunea cu tombola. Încercăm să organizăm mai multe acţiuni de marketing tocmai pentru a creşte numărul spectatorilor. Când ai un public numeros, altfel se exprimă şi echipa. Tot timpul am creat o imagine plăcută. Preţul unui bilet la meciul cu Astra va fi 15 lei, un preţ rezonabil. Pentru meciurile pe care le vom disputa în acest sezon, preţurile vor fi accesibile”, a declarat Cornel Şfaiţer.