Mişcarea Populară a început pregătirea alegerilor locale din data de 5 iunie şi deja şi-a desemnat jumătate din candidaţi. La primăria municipiului Botoşani va candida Mihai Ţâbuleac iar la Primăria Dorohoi va intra în luptă Sergiu Lungu, fost primar, în urmă cu două mandate.
“Am validat candidaţii de primari în aproximativ 50% din localităţile judeţului. Termenul de finalizare a listei este până la sfârşitul lunii februarie, iar până la sfârşitul lunii martie vom finaliza listele pentru consiliile locale. Ţinta noastră la aceste alegeri este să prezinte liste complete pentru primării, consilii locale şi Consiliul Judeţean. Ne propunem un scor electoral de minim 10% şi să ne situăm peste media naţională a MP. Pentru municipiul Botoşani mi-am asumat candidatura la primăria Botoşani. Mi-am asumat candidatura cea mai grea. La Dorohoi va candida Sergiu Lungu.
Mulţi dintre locuitorii judeţului au conştientizat că au fost minţiţi ba de PSD şi PNL separat, ba de PSD şi PNL la un loc. Oferta MP este o alternativă pentru cei nemulţumiţi. Nu cred că aceeaşi oameni trebuie puşi în situaţia de a păgubi din nou cetăţenii. Nu a existat voinţă şi potenţial de a folosi fondurile europene puse la dispoziţie”, a afirmat Mihai Ţâbuleac, preşedinte MP Botoşani.
MP Botoşani a pierdut unul dintre candidaţii desemnaţi. Este vorba de Constantin Pitorac, fostul primar al oraşului Flămânzi.
“PSD ne-a racolat un candidat, în persoana lui Pitorac Constantin. Astăzi am aflat că va candida din parte PSD. Nu e nicio pierdere, avem deja două variante de înlocuire”, a precizat Ţâbuleac