Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27.01.2016, a inculpaților:
- AVRAM PANTELIMON, directorul Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz,
- ŞTEFAN IOAN, directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz,
- MINCAN EMIL VALENTIN, șeful Secției de Producție din cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureş,
- OLARU IOAN TIBERIU, șeful Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureş a SNGN Romgaz,
cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
În primăvara anului 2014, inculpatul Avram Pantelimon împreună cu inculpații Mincan Emil Valentin, Ștefan Ioan și Olaru Ioan Tiberiu, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale.
Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică.
Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 146.637 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă.
Inculpațilorli s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 28 ianuarie 2016, inculpații Olaru Ioan Tiberiu, Ştefan Ioan, Mincan Emil Valentin și Avram Pantelimon urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Grupării Mobile de Jandarmi Târgu Mureș.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Sursa: Comunicat de presa