-0.5 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

ITALIA – ROMÂNIA 2-2. Botoşăneanul Florin Andone a egalat în minutul 88

italia-romania gol andone
Italia – România 2-2. Gol Florin Andone. FOTO: GSP.ro
  • România a făcut egal cu Italia, 2-2 la Bologna, după un joc în care Anghel Iordănescu a început cu cea mai bună formulă de start disponibilă
  • Deşi a fost ”vândut” publicului drept un amical în care trebuia să ne măsurăm forţele cu granzii, Iordănescu a folosit o formulă ultradefensivă

Într-o Europă paralizată de frică, oricât ar brava locuitorii ei, România joacă la Bologna ca acasă. Susţinută de românii care populează masiv nordul Italiei, naţionala lui Iordănescu vrea să demonstreze că ştie fotbal contra unui adversar cu nume de EURO, dar cu un prim ”11” mai slab decât cel pe care îl vom vedea la vară, în Franţa. Şi începem tare! Toje prinde un şut de la 30 de metri, bine plasat, dar Buffon e mare. Respinge mingea care se ducea la rădăcina stâlpului din stânga al porţii. Presiunea din start e mare şi românii reuşesc lucrul cu adevărat dificil, să o concretizeze într-un avantaj pe tabelă. Darmian şi Barzagli se lovesc unul de altul, mingea ajunge la Bogdan Stancu, iar atacantul care avea un singur gol în acest sezon pentru o echipă modestă din Turcia îl execută pe Gigi. Bucurie de meci oficial, bucurie şi în tribune, acolo unde sunt cam 6000 de români.

Presiunea italienilor ne arată că suntem bravi în apărare doar contra Ungariei, Irlandei de Nord sau contra celor din Feroe. Chiricheş şi Raţ încep să bărbierească mingi în loc să respingă centrările de pe benzi. Săpunaru nu se lasă mai prejos şi le face bulevard italienilor pe dreapta în primele minute, amintindu-ne tuturor că nu doar din cauza lui Piţurcă nu l-am văzut la naţională în ultimii ani. Noroc cu Dragoş Grigore şi cu precizia lui, una paradoxal îmbunătăţită de când joacă în obscurul fotbal din Qatar. Terminăm repriza într-o apărare aglomerată, alegere tactică demnă de o cauză mai bună, una precum o partidă de la EURO, nu un amărât amical de verificare.

Marchisio, execuţiile de FIFA 2000 şi o apărare aeriană 

Cine aştepta o ploaie de schimbări în repriza a doua, că doar deh!, e amical, a avut deziluzii. Iordănescu i-a scos pe Budescu şi pe Keşeru pentru a-i introduce pe Sânmărtean şi pe Maxim. Numai că italienii au luat castane în vestiar de la Conte şi ies pe teren mai decişi să nu se facă de râs. Suntem din ce în ce mai fragili în apărare, închizătorii nu mai pot, mijlocul nu rezistă şi nu mai rezistă nici Dragoş Grigore. E hei-rup! Jucătorul din Qatar face un fault în careu, fault pe care Marchisio îl transformă cu o execuţie rudimentară pe care EA Sports o folosea pe la începutul anilor 2000 în jocurile video. Bară-gol şi Conte se bucură ca într-o finală. Haosul din apărare continuă, italienii centrează în linişte şi reuşesc să înscrie din nou. Chiricheş şi Săpunaru se ţin reciproc, Marchisio recentrează şi Gabbiadini nemarcat îl învinge cu capul pe un Tătăruşanu mai solicitat ca oricând. Ne revenim în ultimele minute. Maxim execută o fază fixă cu precizia care îl transforma în unul dintre liderii Bundesligii, Chiricheş reia cu capul, portarul respinge, iar Andone e oportunist şi trimite în plasă. Ne bucurăm mai tare decât Conte.

Citeşte mai mult pe Prosport.ro

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA