Europarlamentarul Mihai Ţurcanu a interpelat Comisia Europeană cu privire la poziţia acestui for comunitar faţă de presupusul risc cancerigen al cărnii roşii.
„Clasificarea cărnii roșii în grupa 2 de risc reflectă existența unor dovezi limitate că poate provoca afecțiuni oncologice”, a atras atenţia Mihai Ţurcanu, membru în comisiile Parlamentului European pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor, respectiv Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţa Alimentară. Eurodeputatul liberal a cerut Comisiei Europene „să ia poziţie publică pentru corecta informare a consumatorilor europeni şi respectarea drepturilor industriei de profil”.
„La sfârșitul lunii octombrie, a fost făcut public un studiu al Agenției Internaționale pentru Cercetare Oncologică (International Agency for Research on Cancer – IARC), parte a Organizației Mondiale a Sănătății, care a plasat carnea procesată, așa cum este cea folosită în crenvurști sau șuncă, în grupa 1 de risc, alături de tutun, azbest și gazele de eșapament rezultate de la motoarele diesel. Carnea roșie, categorie în care este inclusă carnea de bovine, ovine, caprine, porcine, etc a fost introdusă în grupa de risc 2, fiind clasificată cu potenţial carcinogen. Pe această listă se mai află substanțe precum glifosatul, un erbicid cancerigen”, se arată în întrebarea scrisă cu solicitare de răspuns prioritar adresată de Mihai Ţurcanu.
În acest context, europarlamentarul liberal a evidenţiat faptul că această clasificare indică existenţa unor probe insuficiente privind pericolul apariţiei unor afecţiuni de natură oncologică.
Mihai Ţurcanu a precizat, totodată, că „întreaga istorie a consumului de carne roşie din cele mai vechi timpuri obligă la o evaluare atentă înaintea formulării unor asemenea aprecieri”.
„În urma discuţiilor avute, în ţară şi la Bruxelles, cu reprezentanţii federaţiilor şi asociaţiilor profesionale în domeniu, consider necesară o poziţie oficială a Comisiei Europene, pentru evitarea alarmelor false, ce pot afecta industria alimentară. Dar mai ales se impune informarea corectă şi precisă a consumatorilor europeni în legătură cu riscurile existente”, a declarat europarlamentarul Mihai Ţurcanu