Una din victimele accidentului groaznic petrecut, astazi dimineata, la Oraseni Deal si-a dat ultima suflare la spital.
Este vorba de un barbat de 47 de ani care se afla pe scaunul din dreapa al autoturismului Opel, iar in urma impactului a ramas captiv in masina. Picioarele i-au fost prinse sub bordul autoturismului, acesta fiind scos de pompieri.Gabriel B. a fost dus la spital cu ambulanta, a fost bagat urgent in sala de operatie, dar din pacate a decedat. Potrivit cadrelor medicale, acesta avea fracturi pe aproape intreg corpul. A fost diagnosticat cu un traumatism toracic, abdominal, trumatism de bazin, dar si fracturi deschise la ambele picioare.