„A fost un meci foarte greu, aşa cum ne aşteaptam. Am întâlnit o echipă care joacă foarte bine în deplasare şi care a primit până la acest meci patru goluri în deplasare. O echipă foarte rapidă, cu jucători cu viteză bună, îndemânare, încredere mare în ei, au reuşit să întoarcă rezultatele în ultimele minute. Chiar şi astăzi, am făcut o greşeală în minutele de prelungire, cu un om în plus. Sper să nu se mai repete. S-a terminat bine. Este doar un meci, o victorie. Era timpul. Ne-a dat o gură de oxigen. E cazul să rămânem cu nările în jos pentru că ne aşteaptă meciuri grele. Două jocuri cu Viitorul, o deplasare lungă, cinci zile la Constanţa. O altă echipă foarte bună. Sunt două jocuri în care ne punem şi noi speranţe. Sunt două jocuri, sperăm că vom câştiga măcar unul. A fost un joc frumos şi care a plăcut spectatorilor. Este foarte important să ne îmbunătăţim media de puncte pe meci”, a declarat Cristi Pustai.
„Încă suferim la pasele filtrante. Am reuşit cât de cât să ne închidem pe zona centrală însă toate mingile aruncate peste linia de apărare au fost un real pericol. Aici încă mai avem de lucrat. Am reuşit la fazele fixe să stăm în zonă”, a adăugat tehnicianul botoşănean.